Acordul de Asociere cu UE va fi implementat provizoriu de la 1 octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acordul de Asociere va fi implementat provizoriu, până la intrarea în vigoare, în proporţie de 80%, începând cu 1 octombrie anul curent. La următoarea şedinţă a Cabinetului de Miniştri urmează să fie aprobat Planul naţional de acţiuni pentru implementarea acordului pentru perioada 2014-2016. Anunţul a fost făcut de către viceministrul de Externe, Iulian Groza, la primele consultări publice privind proiectul iniţial al Planului de acţiuni.

Potrivit IPN, viceministrul a precizat că agenda de asociere cu UE va fi votată pe 26 iunie, la Bruxelles, şi va conţine toate priorităţile pentru următorii trei ani. „Vom avea câteva luni pentru a pregăti procesul de implementare a Acordului de Asociere şi suntem unica ţară din Parteneriatul Estic care are un astfel de document elaborat. Acum pregătim o platformă online, prin intermediul căreia va putea fi monitorizată permanent implementarea prevederilor acordului”, a spus Iulian Groza.

Preşedintele Fundaţiei Est-Europene, Sorin Mereacre, a notat că societatea civilă nu a înţeles până la acest moment cum a avut loc procesul de coordonare între diverse strategii aprobate şi Acordul de Asociere. „Putem vorbi şi despre faptul că avem strategii eficiente pe hârtie, dar implementarea lor lasă de dorit. Acum, suntem puşi în faţa faptului că semnăm Acordul de Asociere, după care îl ratificăm, şi nimeni nu garantează că Acordul de Asociere va fi implementat şi nu va rămâne doar pe hârtie”, a spus Sorin Mereacre.

Acesta a precizat că este important ca Planul de acţiuni, şi în special Acordul de Liber Schimb, să fie discutat cu reprezentanţii oamenilor de afaceri şi ai fermierilor, pentru că Acordul de Asociere demult este un document de joc politic, iar acum, în ajunul alegerilor parlamentare, discuţiile trebuie plasate din zona politicului în cea tehnică. Sorin Mereacre a adăugat că, deşi reprezentanţii societăţii civile au spus că este nevoie de mai multă transparenţă în procesul de negociere a Acordului de Asociere cu UE şi au spus că este nevoie să se explice societăţii ce presupune acest acord, acum deja este târziu pentru discuţii cu populaţia, iar guvernarea şi societatea civilă trebuie să se axeze pe discutarea agendei de asociere, a planului de acţiuni etc.

„Avem foarte mult de lucru la implementarea acestui acord. Tot greul vine de acum încolo. Şi sper că instituţiile statului şi societatea civilă înţeleg acest lucru, este doar un foarte mic pas ceea ca am făcut până acum. Acest acord este o bază pentru a creşte bunăstarea cetăţenilor. Dar fără a elimina constrângerile precum corupţia, barierele de dezvoltare a afacerilor etc., nu văd cum vom putea avansa, chiar şi semnând 10 acorduri de asociere”, a mai spus Sorin Mereacre, citat de IPN.

Reprezentantul Agenţiei pentru dezvoltare regională „Habitat” din Rezina, Valeriu Rusu, a notat că în planul de acţiuni lipseşte concentrarea acţiunilor pe regiuni. „Trebuie să fim foarte atenţi să nu injectăm medicamente scumpe în picioarele de lemn ale administraţiei locale. Politicile europene trebuie promovate şi în ceea ce ţine de dezvoltarea localităţilor rurale. În acest plan de acţiuni trebuie introduse activităţi care ar viza politica agrară comună etc. pentru a forma în regiuni o paradigmă pro-europeană”, a spus reprezentantul  „Habitat”.

Valeriu Rusu a declarat că în Polonia, în perioada de preaderare la UE, se făceau foarte multe lucruri în spaţiul rural, iar acum politica de dezvoltare a localităţilor rurale a Poloniei este una dintre cele mai bune din UE. Acesta a sugerat că guvernarea trebuie să lucreze mai mult în regiuni, ca oamenii de la sate să înţeleagă că integrarea europeană este singura şansă de a scăpa de corupţie şi de a îmbunătăţi calitatea vieţii cetăţenilor.
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite