A fost deschis un cont bancar pentru a ajuta mama cu 5 copii condamnată la închisoare, după ce Maia Sandu a refuzat graţierea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Igor Dodon a anunţat luni, 15 noiembrie, că a fost deschis un cont bancar „pentru depunerea ajutorului financiar pentru mama cu 5 copii, din Drochia, care a fost condamnată la închisoare pentru un împrumut, iar preşedintele ţării a refuzat graţierea acesteia”. Dodon speră că în aşa fel vor fi întrunite condiţiile pentru ca Maia Sandu să fie de acord cu graţierea Nataliei Ursachi, care încă nu a restituit banii pe care i-ar fi sustras.

„Fac apel către toată lumea să contribuie cu un suport financiar, să ajutăm aceşti sărmani copii şi să le oferim şansa să petreacă sărbătorile de iarnă împreună cu mama lor”, a scris Igor Dodon pe Facebook.

Cei care doresc să doneze o pot face la următorul cont bancar:

BC Victoriabank SA

Date Beneficiar: Ursachi Svetlana

Cod Fiscal: 2004012002403

IBAN: MD91VI022253100000439MDL

Preşedinţia a oferit mai multe explicaţii vineri, 12 noiembrie, după ce preşedintele Maia Sandu a fost acuzată de avocatul Iulian Rusanovschi că „a respins cererea de graţiere a mamei cu 5 copii, condamnată la 8 ani de închisoare pentru că nu a restituit un împrumut de 8.000 de euro”.

Preşedinţia a explicat că în cazul persoanelor condamnate pentru sustragerea de bunuri sau pentru alte infracţiuni prin care au fost cauzate prejudicii materiale, la cererea de graţiere obligatoriu trebuie anexată informaţia privind repararea prejudiciului cauzat.

Potrivit Preşedinţiei, pe acest caz, în acest moment, dosarul Nataliei Ursachi nu întruneşte toate condiţiilor cerute de lege şi de Regulamentul de examinare a cererilor de graţiere şi de acordare a graţierii individuale condamnaţilor.

Mai exact, Preşedinţia a comunicat că „nu a fost întrunită condiţia recuperării prejudiciului material cauzat.”

„În situaţia prezentată în dosar, datoria acumulată de Natalia Ursachi şi prejudiciul cauzat nu au fost compensate. Nu a fost întrunită nici o altă condiţie esenţială pentru graţiere - recunoaşterea vinovăţiei. În timpul interviului organizat în cadrul Comisiei, doamna Ursachi nu a recunoscut faptele pentru care a fost condamnată şi nu a putut aduce argumente care să explice de ce a comis infracţiunea în baza căreia a fost condamnată. În aceste condiţii, Comisia a considerat inoportună recomandarea graţierii acestei persoane. Graţierea este o măsură juridică exclusivă, acordarea căreia necesită întrunirea unui set de condiţii stricte, care nu pot fi interpretate larg. În lipsa acestor condiţii, ea nu poate fi realizată”, se spune într-un comunicat emis de Preşedinţie.

În document se mai spune că „toate persoanele condamnate au posibilitatea de a cere graţierea repetat, la 6 luni după respingerea dosarului.”

„Peste 6 luni, Natalia Ursachi poate să ceară din nou graţierea. Dar şi în acest caz, dosarul de graţiere trebuie să conţină dovezi clare că a întrunit toate condiţiile care să îi permită graţierea, discutate mai sus”, au mai precizat reprezentanţii Preşedinţiei.

Avocatul Iulian Rusanovschi a anunţat joi, 11 noiembrie, că preşedintele Maia Sandu „a respins cererea de graţiere a mamei cu 5 copii, condamnată la 8 ani de închisoare pentru că nu a restituit un împrumut de 8.000 de euro”.

ZdG a scris anterior că Natalia Ursachi a împrumutat 2.500 de euro şi a luat un automobil BMW 320 de la Vitalie Plugari, un bărbat care plasase pe un site specializat anunţul că îşi vinde automobilul, nereturnând nici banii, nici bunul mobil. Curtea de Apel Bălţi a condamnat-o pe femeie la şase ani de închisoare pentru escrocherie săvârşită în proporţii deosebit de mari şi a obligat-o să restituie suma de 11.200 de euro, dedusă din valoarea maşinii – 8.700 de euro – şi datoria de 2.500 de euro.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite