La acest moment în Republica Moldova trei forţe politice se bat pentru a pune mâna pe resursele statului în vederea exploatării în interes propriu şi a patra se luptă pentru aducerea fraţilor de dincolo de Prut în România, cu eliminarea instantanee a tuturor problemelor din ultimul sfert de secol.

În sondajele din Republica Moldova nimeni nu are încredere, aşa că, interesat de ce se întâmplă de dincolo de Prut, îmi fac propriile analize cu mijloacele de care pot dispune.

Iar analizele spun următoarele la moment:

Există două forţe politice aproximativ egale, cu interese convergente dar fără ca acestea să fie servite cetăţeanului: Partidele Pro Ruse în fruntea cărora de află PSRM, partidul lui Igor Dodon. Toate forţele pro-ruse în afara acestui partid se află sub limita de acces în Parlamentul Republicii Moldova.

PSRM se află la acest moment undeva la 40% cu şanse de creştere foarte reduse.

În aproximativ acelaşi loc se află acum partidele declarat pro-europene dar stataliste, de opoziţie: PPDA şi PAS. Cele două se află la moment aproximativ la acelaşi procent ca şi PSRM cu menţiunea că discutăm de un moment de vârf şi o creştere spectaculoasă a popularităţii pe fondul anulării alegerilor locale din Chişinău. Având în vedere momentul la care vor avea loc alegerile parlamentare, în lipsa unui alt eveniment major, gruparea nu prea mai are de unde să crească, cel mai probabil va avea loc să scadă spre 30-35%.

A treia forţă este reprezentată de partidele parlamentare ce asigură astăzi guvernarea. Cu părere de rău pentru infrastructura politică creată şi de care dispune pentru moment procentele acestor forţe se duc sub 10%. Poate să stea Plahotniuc şi în cap dar şansele lor scad în fiecare zi. Sigur că votul parţial mixt va asigura accesul în parlament a unor figuri cunoscute la nivel local, însă nu este suficient pentru a conduce o ţară.

A patra forţă din Republica Moldova este cea unionistă. La acest moment ştim cu siguranţă că procentele sunt undeva peste 10%, însă ele sunt împărţite între două forţe politice: PUN a lui Traian Băsescu şi PL a lui Mihai Ghimpu. Aliaţi în timpul mandatului de preşedinte, la acest moment cele două par a fi concurente în opţiunile votanţilor unionişti. Problema celor două partide este că la acest moment ambele se află în marja de eroare şi deşi împreună fac peste 10%, separat ar putea face fiecare sub 5% fapt care ar face ca cele două să nu ajungă în Parlament iar voturile să se piardă.

Am văzut mai multe tentative a ambelor partide de a se alătura PAS şi PPDA, dar soldate cu eşec. Năstase şi compania declară că merg pe un traseu european statalist, în ciuda cetăţeniei române deţinute şi jurământului depus. De altfel nici nu ar avea cum deoarece Năstase este reprezentantul unor cetăţeni certaţi cu legea şi fugiţi în exil, iar Maia Sandu, dincolo de statutul ei public de "fecioară", nu este altceva decât un apropiat a lui Vlad Filat, cel aflat după gratii pentru furtul secolului.

Soluţia nu o reprezintă curtarea unor partide fără o doctrină clară şi care se bazează doar pe o manipulare grosolană a populaţiei.

Unioniştii trebuie să îşi caute propria cale politică fără a se agăţa de evenimentele de moment.

Este necesar ca PUN şi PL să se aşeze la aceeaşi masă şi să pună bazele unui front unionist comun la care cu siguranţă că vor adera şi restul partidelor unioniste. O soluţia comună nu doar că va motiva pe alegători, dar mulţi din unioniştii fugiţi acum pe la alte partide îşi vor redirecţiona votul. În cazul în care PUN şi PL ar merge împreună la alegerile din iarnă atunci cu siguranţă că ar deveni o forţă politică redutabilă ce ar menţine traseul european şi care ar putea obţine chiar undeva la 15% din voturi, adică aproape o treime dintr-o viitoare alianţă post-electorală.

Sigur că este greu: între liderii acestor partide există anumite disensiuni, însă este necesar să se treacă peste ele şi să se vadă ce se poate construi.