Şevciuk vorbeşte despre negocieri secrete cu UE şi acuză Chişinăul de presiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evgheni Şevciuk susţine că Transnistria nu va respecta prevederile din cadrul Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană şi că o parte din negocierile care au avut loc cu oficialii europeni este secretă.

Evgheni Şevciuk a declarat, joi, 24 decembrie, în cadrul conferinţei privind totalizarea rezultatelor activităţii în 2015, că Uniunea Europeană a informat Tiraspolul în prima jumătate a lunii decembrie despre faptul că agenţii economici din regiune vor exporta în continuare, în aceleaşi condiţii, pe piaţa comunitară. „Orice negocieri au loc conform anumitor proceduri sau în cadrul unui anumit format. Anumite discuţii din cadrul negocierilor sunt secrete, lucru care se întâmplă în baza unei înţelegeri prealabile între părţi. De aceea nu pot sau nu a venit timpul să vă dezvălui toată informaţia”, a menţionat liderul autoproclamat de la Tiraspol.

Totuşi, Evgheni Şevciuk a precizat că ceea ce poate să spună la moment este că decizia Uniunii Europene privind comerţul preferenţial a regiunii transnistrene a fost una unilaterală şi nu a fost semnat nici un acord sau protocol în acest sens. „Ce ni s-a propus iniţial? Una din propuneri suna aşa: Voi trebuie să implementaţi toate prevederile din acordul dintre Chişinău şi Bruxelles, trebuie să îndepliniţi anumite condiţii, care ar fi dus la trecerea reglementărilor economice în câmpul juridic al Republicii Moldova. În aceste negocieri au fost implicaţi şi mulţi experţi care au avut păreri împărţite privind această propunere. Am înţeles că reprezentanţii politicii moldoveneşti depuneau eforturi pentru a lega, într-un anumit mod, acest regim comercial cu faptul, ca în scurt timp, în afara procesului de negocieri, să facă presiuni suplimentare asupra economiei Transnistriei. Au fost astfel de riscuri”, a declarat Evgheni Şevciuk.

Potrivit şefului administraţiei ilegale de la Tiraspol, experţii au analizat riscurile privind schimbarea regimului comercial preferenţial cu UE şi „anume constatările acestora au dus la această decizie a Uniunii Europene”. „La ora actuală, pot să constat că în 2016, economia Transnistriei va funcţiona în cadrul aceluiaşi regim comercial în ceea ce ţine de tarifarea la livrarea mărfurilor pe piaţa europeană”, a mai spus Şevciuk.

În acelaşi timp, liderul autoproclamat de la Tiraspol a anunţat că a primit semnale pozitive de la partenerii strategici din Rusia pe care i-a rugat să ajute agenţii economici din regiune care exportă pe piaţa rusă şi suportă pierderi din cauza devalorizării rublei. Potrivit lui Şevciuk, Transnistria îşi doreşte relaţii bune cu Federaţia Rusă, Uniunea Europeană şi Ucraina.

Guvernul a informat ieri că, începând cu 1 ianuarie 2016, toţi agenţii economici din Republica Moldova, inclusiv cei din regiunea transnistreană, vor exporta mărfurile în Uniunea Europeană în baza aceluiaşi regim de comerţ liber.  

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite