Între europeni şi ruşi: busola lui Dodon arată întotdeauna Siberia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am văzut programul de politică externă al Preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, în calitate de candidat la un al doilea mandat. Aveau dreptate atât Nicu Popescu, fostul ministru de Externe al Maiei Sandu, cât şi Asociaţia de politică Externă în comunicatul său recent în care priveau oripilaţi aberaţiile de acolo.

Numai că, dacă abordările celor doi se plasau mai degrabă în unghiul polemicii electorale, lucrurile sunt chiar mai grave: Igor Dodon este un adevărat pietroi de gâtul Republicii Moldova, care o trage cu totul la fund, distrugând toate şansele sale de supravieţuire şi relansare economică după pandemia de coronavirus.

Utopia statului cu fundul între două luntrii: câteodată cazi cu fundul în apă

Republica Moldova a fost acuzată nu o dată că joacă scena viţelului blând care suge de la două vaci. De aceea încearcă să ia tot ce se poate şi de la Est, şi de la Vest, pentru a profita la maximum, pentru propria populaţie. Fără nici un angajament, fără nici un efort. Şi această postură era una care putea merge atât timp cât şi Vestul, şi Estul se băteau pentru favorurile Republicii Moldova, erau gata să pluseze cu noi resurse puse pe masă, în dorinţa de a o atrage într-o direcţie sau alta. Ei bine, subiectul nu mai e de actualitate: UE nu aspiră să se extindă şi să integreze Republica Moldova, iar Rusia nu are bani să o facă, nici favoruri să-i dea.

Acum Republica Molova, în viziunea programului lui Igor Dodon, este în relaţii bune şi cu Estul, şi cu Vestul. Nu vrea să aleagă nici o direcţie în dezvoltarea sa – cel puţin nu la acest capitol, vom vedea mai departe că, de fapt, Republica Moldova lui Dodon se îngroapă în străfundurile Siberiei şi aspiră la intrarea sub dominaţia din Imperiul nou pe care şi-l crează din nou Rusia lui Putin, alături de statele Asiei Centrale, nicidecum măcar alături cu statele independente din zona europeană a fostei URSS. Această postură în care Chişinăul e şi cu unul, şi cu altul, fără a fi împotriva nimănui, într-un „parteneriat avantajos” pentru toţi, în special pentru Republica Moldova, e una utopică, fără nici o legătură cu realitatea.

De fapt, Dodon propune ca Republica Moldova să rămână cu fundul în două luntrii. Şi afacerea asta merge, chiar dacă e extrem de incomodă, până la un punct. Până când cele două luntri se depărtează, şi atunci nefericitul care stă la mijloc, Chişinăul cu Dodon în frunte, cade cu fundul în apă. Pentru că, de fapt, despre asta e vorba: cât timp Estul şi cu Vestul, din povestea lui Dodon nu cooperează, din contra, Occidentul îl bagă la sancţiuni dure pe cel din Est, Rusia lui Putin sau China lui Xi Jinping, atunci Republica Moldova e obligată să aleagă.

Mai grav, Republica Moldova a şi ales: din 2004, din vară, două legi votate cu o majoritate parlamentară absolută au stabilit şi formula de reintegrare cu Transnistria, cu condiţiile clare de acolo ale autonomiei – extrase din programul 3D al societăţii civile la care am participat – alături de Oazu Nantoi, Viorel Cibotaru sau Igor Munteanu – dar a votat şi drumul spre integrarea europeană. Igor Dodon nu are o altă lege care să întoarcă din drum, cu gradul de legitimitate al votului calificat de atunci, Legea lui Vladimir Voronin, devenit atunci pro-european. Deci, ceea ce propune el în program, şi care nu începe cu integrarea Europeană a Republicii Moldova, este o încălcare directă a legii.

Apoi, dezvoltarea reciproc avantajoasă şi cu Estul, şi cu Vestul, e imposibilă. O dată pentru că UE e donatorul de serviciul, cel care alocă fonduri enorme de sprijin a Republicii Moldova, a cetăţenilor săi şi a reformelor europene, evident, dacă respecţi regulile jocului şi faci ceea ce trebuie, iar Rusia e statul cu trupe de ocupaţie la Est de Nistru, situaţia sancţionată de Hotărârea Adunării Generale a ONU acum 2 ani la cererea Republicii Moldova! Nu mai spun de investiţiile majore ale României în Republica Moldova tot în favoarea cetăţenilor. Aceleaşi investiţii pe care Dodon, cu neruşinare, le prezintă ca şi cum ar fi realizările sale - după ce a primit ajutorul venit de la Bucureşti clandestin, pe sub podurile din Chişinău, să nu se vadă, Doamne fereşte, de către românii basarabeni dimpreună cu toate minorităţile din Republica Moldova.

În plus, embargoul economic, sancţiunile, distrugerea produselor exportate de Republica Moldova în Rusia lui Putin se fac la ordinul guvernului rus, care a vrut să obţină o afacere gigantică şi din pretinsul împrumut a 200 milioane de dolari, pe seama cetăţeanului Republicii Moldova. Cum e atunci cu echidistanţa între Est şi Vest? La ce foloseşte? La îndepărtarea principalilor susţinători, scârbiţi de lipsa crasă de deferenţă şi bun simţ, şi la îmbrăţişarea Rusiei din sufletul lui Dodon, care întoarce ostentativ spatele Republicii Moldova, susţinând separatismul şi alimentând cu arme trupele din stânga Nistrului, ca şi multiple separatisme interne, la Comrat, Bălţi sau Orhei.

Neutralitatea, Mişcarea de nealiniere şi Uniunea Economică euro-asiatică, fetişurile din capul lui Dodon care îngroapă Chişinăul

Ca să fie sigur că îngroapă şi scufundă Republica Moldova, Dodon a pus în prim planul politicii sale externe cele mai neavenite variante de orientări pe care nu le mai are în program nici o ţară a lumii. Clamarea neutralităţii consacrate constituţional – o inepţie majoră care şi ea e încălcată şi de Rusia de la Elţîn la Putin, şi de perspectiva cooperării militare şi de securitate, schimb de informaţii şi angajamente comune tip CSTO – este şi ea atât nefezabilă, cât şi neavenită. Am avut o analiză făcută acum vreo 10-15 ani cu IDIS Viitorul în care evaluam ce înseamnă neutralitatea Elveţiei, Finlandei, Suediei, Austriei şi rezultatul nu e deloc pe placul lui Dodon.

A intra în sfera discuţiilor despre neutralitate înseamnă asumarea apărării de unul singur împotriva tuturor ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor. Or Republica Moldova e plasată dincolo de Prut, de frontieră, în flancul Estic al NATO şi în spatele Ucrainei, deci într-o zonă în care ameninţările de securitate sunt mult mai mari. Elveţia, Finlanda şi Suedia, dar şi Austria, au cheltuieli de apărare şi securitate infinit mai mari per capita decât Republica Moldova, şi toate au asigurată cooperarea cu UE şi politica sa de apărare comună, iar în cazul Finlandei şi Suediei, care nu sunt situate în mijlocul Europei şi a NATO, ele au parteneriate cu Alianţa Nord-Atlantică, participă la exerciţii şi misiuni comune şi consideră Rusia drept ameninţare la adresa securităţii ambelor.

Igor Dodon a rămas în lumea viselor în care a fost altădată şi Vladimir Voronin, care cerea statelor mari ale lumii să vină la picior şi să-i garanteze neutralitatea şi securitatea. Se numea atunci Pactul de Securitate. Or aşa ceva presupune costuri şi relaţii pe care Republica Moldova nu le are, cum avea Ucraina în 1994 armele nucleare din perioada sovietică pentru care a obţinut Memorandumul de la Budapesta, semnat de Federaţia Rusă, SUA, Marea Britanie şi contrasemnat de Franţa şi China, ceilalţi doi membri ai Consiliului de Securitate. Întrebaţi astăzi Ucraina cât a contat acordul şi garanţiile la anexarea Crimeii de către Rusia sau la agresiunea militară din Estul Ucrainei. Nimic. Rusia era membru al Consiliului de Securitate care a încălcat nu numai acordurile de la Alma Ata(ca şi în cazul Republicii Moldova şi al Georgiei) dar şi Memorandumul de la Budapesta.

Cam aceeaşi lecţie învăţată cu neutralitatea şi nealinierea o poate asuma Republica Moldova şi de la Yanukovici, care credea că-şi protejează astfel ţara renunţând la drumul spre NATO lansat de Yushcenko după Revoluţia Oranj. Rezultatul? Dezastrul total, ruperea teritoriului său şi împingerea practic fără alternativă a Kievului către Occident, către NATO, susţinut astăzi de 72% din populaţie(faţă de 17 % în februarie 2014, înainte de anexarea Crimeii cu şarada omuleţilor verzi). Ce argumente are Dodon?

Dacă Mişcarea de nealiniere nu există în programul nici unui stat, măcar ca formulă de raportare la o iniţiativă sau grup de state, în cazul apartenenţei la Uniunea euro-asiatică, o neagă ca soluţie chiar fondatorii săi. Şi Nursultan Nazerbaiev, longevivul preşedinte al Kazahstanului care a propus proiectul, pe care-l consideră astăzi un dezastru pentru ţara sa, nici Belarusul lui Lukashenko, care s-a trezit fără petrol şi gaze parte a acordului, şi care critică Uniunea Euroasiatică de ani buni, ultima oară chiar în campania dinaintea alegerilor furate din 9 septembrie. Care sunt argumentele sinuciderii şi împingerii Republicii Moldova în abisurile subdezvoltării şi sărăciei, a revenirii la statutul de colonie a Rusiei?

Partenerii strategici şi cooperarea cu vecinii. Falsuri şi vise imposibile

Dodon continuă politica sa externă pe aceeaşi bază a utopiilor, viselor imposibile şi a falsurilor. Ne vorbeşte despre parteneriate strategice cu SUA, China şi Turcia. E o dorinţă de a realiza un asemenea deziderat sau unul deja realizat? Pentru că Republica Moldova nu are nici un parteneriat strategic semnat cu nici unul dintre aceste state nici înainte, nici în timpul domniei lui Dodon şi a guvernului său de consilieri, ulterior împănat cu cadrele de la PDM. Nici nu avea cum.

Visele unor relaţii de parteneriat strategic asimetrice, cu marile puteri ale lumii – sunt utopii. Parteneriatul strategic presupune relaţii militare, de securitate, economice, energetice, de cercetare şi people to people deopotrivă. Or Republica Moldova nu are nici măcar forţa să susţină o întâlnire la 6 luni în format parteneriat strategic la nivel ministerial cu unul din cele 3 state citate. O spun pentru că am tutelat parteneriatele strategice ale României şi ştiu cât de greu este să faci acest lucru cu Republica Moldova la nivel ministerial din lipsă de capacitate administrativă. Şi asta când exista dorinţă şi voinţă politică.

Nu mai vorbesc ce aduce Republica Moldova la masa credală? Unde participă militar Chişinăul pentru a susţine aceste parteneriate strategice? Cu ce economie face parteneriat strategic şi cu ce producţie energetică intră în asemenea înţelegeri? Cu ce cunoaştere, investiţie în cercetare, avansuri tehnologice etc. Vă spun eu, cu nimic! UN MARE NIMIC!

Republica Moldova este în situaţia din bancul cu elefantul şi şoricelul care mergeau pe o punte, iar şoricelul spune încrezător către elefant: tropăim-tropăim! Igor Dodon nici nu ştie despre ce vorbeşte şi ce-şi doreşte, ce înseamnă aceste parteneriate strategice. În schimb neagă şi uită că singurul Parteneriat Strategic semnat vreodată este cel cu România. Pentru Integrare Europeană!!! Pe care-l încalcă la fiecare pas. Îl neagă, îl ignoră. Şi decupează doar ce vrea el, doar avantajele, nu şi reformele, aşa cum o face şi cu Uniunea Europeană.

Dar până acolo, în program apare „dinamizarea relaţiilor” cu vecinii România şi Ucraina, sub imperiul relaţiilor de bună vecinătate. Ce ironie a sorţii!! Când nu respecţi Parteneriatul Strategic cu România te aştepţi ca cineva să semneze vreodată un parteneriat strategic sau orice fel de acord cu tine? Când nu ai relaţii decât foarte proaste cu cei doi vecini, singurii tăi vecini – dacă nu cumva consideră că eşti vecin cu Rusia pe Nistru!!! – cum vrei să le îmbunătăţeşti sau dinamizezi? Ele nu există! Nu eşti primit nici la Bucureşti, nici la Kiev, şi cerşeşti pe după uşi la reuniuni internaţionale câte o poză de culoar când şefii de stat ceilalţi merg la umblătoare. Eşti izolat şi pus la colţ, ai o singură destinaţie pentru vizitele externe, Moscova, şi ai tupeul să vorbeşti despre altceva decât despre cum ţi-ai îngropat relaţiile externe ale propriului stat prin nerespectarea cu bună credinţă a propriilor angajamente.

Între europeni şi ruşi: busola lui Dodon arată întotdeauna Siberia

Orice om pragmatic şi cu scaun la cap încearcă să fie cel mai prieten cu cel care-l ajută dezinteresat sau măcar să facă tot ce poate pentru a îndeplini condiţionalităţile de îmbunătăţire a vieţii propriilor cetăţeni pentru a obţine sprijinul pentru reforme de la donatorul binevoitor, fie el România sau Uniunea Europeană. În schimb, Dodon merge tot timpul după Rusia, care îl altoieşte pe unde-l prinde şi încearcă spolierea cetăţeanului Republicii Moldova.

Aşa şi în programul său electoral, Rusia şi Uniunea Euroasiatică împing Ununea Europeană la coada listei, în program, puţin deasupra Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră. Cum să nu fie supărat Bruxellesul pentru o asemenea jignire, un asemenea afront al preşedintelui ostentativ pro-rus, care confundă umorile sale de acasă – deşi părinţii sunt oameni harnici, români cu scaun la cap – cu politica de stat. Un minor, un marginal fără pic de ştiinţă de carte în politica externă, şi care nici nu ascultă pe nimeni. În diferite ocazii, oficialii MAEIE au tot încercat să modereze şi să-l scoată, dar dacă omul nu vrea şi nu vrea să fie trecut strada...

Fără sancţiuni anti-ruse – adică fără respectarea Politicii Externe, de Securitate şi Apărare a UE – cu studenţi trimişi în Rusia şi cu forumuri economice în care câştigă doar companiile ruse, singura promisiune este că va fi deschisă piaţa rusă şi altor întrepinderi, dacă plătesc obolul de ascultare lui Dodon. Întrebarea majoră este cine mai crede, odată ce, în 4 ani, Preşedintele pro-rus care rupe uşa Kremlinului o dată la două luni nu a realizat încă deschiderea cinstită a pieţei ruse pentru Republica Moldova? Cum o face Uniunea Europeană pentru o mare parte din produsele din stânga Prutului. În schimb se lansează în asumarea programului integrării depline în Uniunea Euroasiatică, şi pe pilonul cooperării tehnico-ştiinţifice, schimb de informaţii, apărare şi securitate, adică îşi anunţă vasalitatea umilă în faţa Rusiei lui Putin. Pe cine o fi reprezentând Dodon? A primit cumva mandat naţional de resubordonare a suveranităţii de stat a Republicii Moldova faţă de Rusia? Că integritatea teritorială şi independenţa deja a arvunit-o lui Putin...

La sfârşitul programului, o frază rătăcită despre Uniunea Europeană, restrânsă doar la nivelul instituţiilor şi standardelor UE „în domeniul dreptului şi al combaterii corupţiei”. Nici măcar statul de drept nu e menţinat pentru că autorul programului – de Dodon nu mai spun – nici nu ştie ce înseamnă asta. Şi că vine cu independenţa justiţiei – care nu există – şi cu combaterea corupţiei, care în programul lui Dodon pare o glumă proastă! În rest, Dodon ne anunţă că va păstra participarea la Consiliul Europei şi că vrea aprofundarea relaţiilor bilaterale cu statele UE – de care este complet izolat. De aceea nu a putut-o face până astăzi. În schimb, programul se încheie apoteotic cu participarea la lucrările Organizaţiei Cooperării la Marea Neagră pentru a promova IMM-urile de la Chişinău. Halal program!

Dacă bătălia electorală s-ar da pe programe, Igor Dodon ar pica cu brio. El a căzut, cu acest program, la orice formă de admitere într-o facultate de Relaţii Internaţionale – nici nu-l întreb pe prietenul Solcan, că ştiu că nu poate răspunde de ruşine. Din păcate însă, Dodon nu mizează pe programe, ci pe furtul de voturi, selectarea votanţilor cărora le e permisă participarea la vot şi păcălirea încă o dată a publicului şi cetăţenilor Republicii Moldova. În faţa unei opoziţii dezbinate, unde există programe cu soluţii multiple, unele mai bune, altele mai puţin concrete, dar măcar coerente – inclusiv cele ale candidaţilor pro-ruşi – Igor Dodon nu are ce vorbi la capitolul politică externă, de securitate şi apărare.

Altfel, ca să fim serioşi, ar trebui să începem cu întrebarea ce caută această componentă în programul său când Preşedintele Republicii Moldova, constituţional, nu are nici o atribuţie în politicile de securitate, politică externă şi de Apărare? Ele sunt apanajul Guvernului şi al majorităţii, iar aceste elemente probează doar opţiunile personale ale Preşedintelui Republicii Moldova. Care şi-a schimbat neconstituţional atribuţiile în zonele acestea, prin lege.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite