VIDEO 6 septembrie, ziua alegerilor anticipate în Moldova. Decretul semnat de preşedintele interimar, Pavel Filip

VIDEO 6 septembrie, ziua alegerilor anticipate în Moldova. Decretul semnat de preşedintele interimar, Pavel Filip

FOTO gov.md

Premierul în exerciţiu Pavel Filip a semnat duminică, 9 iunie, decretul privind stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate, după ce Curtea Constituţională a constatat circumstanţele de dizolvare a Parlamentului, iar în urma refuzului lui Igor Dodon de a semna decretul de dizolvare a Parlamentului, Înalta Curte i-a oferit interimatul funcţiei de preşedinte al ţării lui Pavel Filip.

„După criza politică declanţată de PSRM şi Blocul ACUM e clar altă soluţie nu mai este. Clasa politică e compromisă, pentru că nu a reuşit timp de trei luni să formeze un Guvern. Unele partide au preferat să se bată pentru funcţii, în loc să se gîndească ce să facă pentru cetăţeni”, a declarat Pavel FIlip.

În opinia sa, poporul este cel care are dreptul de a decide „cine mai merită mandatul de deputat”, subliniind că astăzi puterea în Moldova nu mai este deţinută de niciun partid politic.

Pavel Filip a făcut apel către oponenţii săi politici „să nu se ţină de funcţii şi să meargă la judecata poporului”.

Filip a menţionat că, după ultimele probe pe care societatea le-a văzut în spaţiul public, Igor Dodon nu mai are legitimitatea să deţină această funcţie.

„Demisia lui este absolut necesară şi firească, după ce întreaga ţara l-a văzut cum este gata să-şi trădeze ţara şi recunoaşte că PSRM este finanţat de Rusia. Nu mai are credibilitate să conducă acest stat. El trebuie să poarte responsabilitate politică pentru trădare de ţara şi încercare de organizare o lovitură de stat”, a mai spus Filip.

Premierul dă asigură că instituţiile statului, în pofida învestirii Guvernului Maiei Sandu, în continuare vor funcţiona în regim normal: „mâine este o zi obişnuită. Fac apel la calm, la respectarea legii şi ordinii constituţionale”.


Curtea Constituţională a dizolvat Parlamentul Republicii Moldova. Preşedintele interimar, Pavel Filip, a semnat decretul privind stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate - 6 septembrie 2019. Parlamentul a declarat în afara legii Guvernul Filip şi cere intervenţia Consiliului de Securitate al ONU în situaţia din Republica Moldova. De asemenea, cei 61 de deputaţi ACUM-PSRM nu recunosc deciziile Curţii Constituţionale.
 

În urma unei sesizări depuse de deputaţii democraţi, Curtea Constituţională a decis duminică, 9 iunie, că refuzul lui Igor Dodon de a semna decretul de dizolvare a Parlamentului creează circumstanţe de suspendare din funcţie a preşedintelui ţării. În asemenea situaţie, potrivit Curţii, interimatul şefului statului va fi asigurat de premierul Pavel Filip, care va semna decretul de dizolvare a Parlamentului.

Parlamentul din Republica Moldova s-a convocat sâmbătă, la ora 13:00, într-o şedinţă, ignorând decizia Curţii Constituţionale de a fi dizolvat. Vladimir Plahotniuc, liderul Partidului Democrat din Republica Moldova, a declarat că deciziile luate sâmbătă în Parlament reprezintă o încălcare a Constituţiei şi a acuzat Blocul ACUM şi PSRM de tentativă de uzurpare a puterii în stat.
 
Deputaţii socialişti şi cei din Blocul ACUM au numit în funcţie conducerea Parlamentului, în frunte cu Zinaida Greceanîi, şi au acordat votul de încredere Guvernului Maiei Sandu, care a şi depus jurământul. Însă, Curtea Constituţională a decis, într-o şedinţă rapidă, invalidarea alegerii Zinaidei Greceanîi în funcţia de preşedinte al Parlamentului şi că toate deciziile luate de Parlament sâmbătă şi cele care vor fi adoptate în continuare sunt neconstituţionale, inclusiv învestirea noului Guvern.
 
În seara zilei de vineri, Igor Dodon s-a întâlnit cu liderul PDM Vlad Plahotniuc, în faţa căruia a recunoscut că primea până la un milion de dolari pe lună din Rusia, pentru întreţinerea PSRM. 
 
Democratul Andrian Candu a prezentat probe video şi a menţionat că Dodon a propus federalizarea ţării, interzicerea unionismului, schimbarea Constituţiei ca preşedintele ţării să fie ales de Parlament. Potrivit lui, Dodon s-a aliat pe ultima sută de metri cu ACUM pentru a se răzbuna pe democraţi, din cauza refuzului primit de a accepta o coaliţie în conformitate cu conţiţiile impuse de Moscova.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: