23 august, declarată oficial zi de doliu naţional. Drapelul de stat va fi coborât în bernă. Ministrul Apărării şi başcanul Găgăuziei s-au abţinut de la vot

23 august, declarată oficial zi de doliu naţional. Drapelul de stat va fi coborât în bernă. Ministrul Apărării şi başcanul Găgăuziei s-au abţinut de la vot

FOTO Moldova24.info

Guvernul de la Chişinău a decis miercuri, 21 august, să declare ziua de 23 august zi de doliu naţional - „Ziua comemorării tuturor victimelor regimurilor totalitare”. Totodată, drapelele de stat vor fi coborâte în bernă şi va fi ţinut un minut de reculegere. Premierul Maia Sandu a declarat că Guvernul condamnă toate crimele comise de regimurile totalitare şi autoritare.

Ministrul Apărării, Pavel Voicu, persoană apropiată de Igor Dodon, dar şi başcanul Găgăuziei, Irina Vlah, sprijinită şi ea de preşedintele ţării, s-au abţinut de la vot.
 

Amintim că Igor Dodon a decis că, în perioada 23-25 august, va organiza acţiuni „dedicate aniversării a 75-a a eliberării Moldovei de fascism”. De asemenea, Igor Dodon a anunţat că va fi organizat un „concert grandios” în centrul Capitalei, în contextul acestui eveniment.

Un grup de intelectuali a contestat acţiunile planificate de Igor Dodon pentru ziua de 24 august şi au menţionat că preşedintele ţării urmăreşte să ponegrească memoria miilor de basarabeni.

Un grup de organizaţii unioniste au declarat că: „Acţiunile lui Igor Dodon de a sărbători aşa-zisa eliberare a Moldovei pe data de 24 august reprezintă o sfidare a demnităţii naţionale şi a înaintaşilor noştri, care s-au jertfit pentru neamul nostru românesc”.

Şeful fracţiunii parlamentare a Partidului Socialiştilor, Vlad Bătrîncea, susţine că decizia Guvernului Maiei Sandu de a declara ziua de 23 august ca zi de doliu naţional, a trezit nedumerirea multor cetăţeni, dar şi a fracţiunii PSRM. 

Vlad Bătrîncea consideră că „iniţiativele nechibzuite pot duce la divizarea societăţii, să distragă puterile şi resursele de la agenda privind deoligarhizarea şi eliberarea instituţiilor capturate, lupta anticorupţie, distrugerea schemelor criminale şi refacerea relaţiilor cu partenerii strategici”, referindu-se la Federaţia Rusă.


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: