Adevărul Live: Ioan Talpeş, despre Republica Moldova, între Podul de Flori şi Rusia

Azi se anunţă demisia de onoare a premierului Republicii Moldova, anchetat de procurori pentru că şi-ar fi falsificat diploma de studii. Fără îndoială, un gest politic care, chiar dacă exemplar, aruncă ţara într-un nou episod de instabilitate foarte serioasă şi poate să schimbe extrem de multe din ceea ce este şi aşa un echilibru super-fragil al scenei politice de la Chişinău.

Ocazie de a discuta despre drumurile, opţiunile şi şansele care se oferă Republicii Moldova, despre semnificaţia pe care o are legătura sa cu România, de la Podul de Flori de odinioară la pragmatismul cam îngheţat de azi.

Care sunt posibilităţile de evoluţie ale Republicii Moldova între cele două mari oferte geo-strategice, cea a UE şi cea a Federaţiei Ruse, care sunt argumentele care ar putea-o convinge şi ce rol mai poate avea România, cu declarata sa dorinţă de a fi garantul drumului european al fraţilor noştri moldoveni?

Câteva dintre răspunsuri, vineri, la Adevărul LIVE, în emisiunea în care jurnalistul Cristian Unteanu îl are ca invitat pe generalul Ioan Talepş, fost Director al Serviciului de Informaţii Externe.

Principalele declaraţii din emisiune

Situaţia de astăzi nu mai seamănă deloc cu speranţele şi visele pe care românii le investiseră în Republica Moldova. Şi-ar putea pune şi Putin aceeaşi întrebare: ce era mai bine pentru Moldova, podul de flori sau alianţa?

A fost un război pe problema manciuriană, dar şi altele anterioare lui 1905, care cred că au creat o situaţie la fel de discutabilă privind relaţia dintre extremul Orient şi Rusia. Ba chiar eu cred că, la ora actuală, situaţia e mai dură pentru Rusia. 

Care este miza Rusiei acolo?

Eu cred că noi deja operăm, în ceea ce priveşte Moldova, sau Kosovo, sau Ucraina, pe nişte hărţi retrasate. La ora actuală, sunt convins că în ceea ce priveşte zona aceasta s-a ajuns la nişte înţelegeri, formule care vor trebui implementate în următoarele două decenii. Dacă privim doar harta standard, e posibil să tragem concluzii greşite. Harta actuală trebuie privită în legătură cu ceea ce se întâmplă în Balcani şi în Ucraina. 

România-Moldova, adică Chişinău-Bucureşti, era privită ca o perspectivă posibilă de recoagulare. Nu Moldova la România, ci România ataşată la Moldova pentru a continua marele proiect al Estului. La aceasta era posibil să se ataşeze şi Bulgaria si, posibil, Iugoslavia, cu eventualele reformulări teritoriale, fără cea islamică. După aceea, intrarea în desfăşurătorul programului respectiv a dat naştere la evenimentele pe care noi le cunoaştem. 

Dar, Podul acela de Flori a fost clădit nu în această variantă ci dintr-un sentiment real de apropiere şi de realizarea României Mari.

Trebuie să ţinem cont că atunci s-a declanşat criza din Transnistria, foarte gravă, care a reconfirmat unei tradiţii trasate în timpul Uniunii Sovietice. Atunci au început să apară şi Găgăuzia, atunci s-au format autonomiile care pe de-o parte voiau să arate că nici teritoriul de dincolo nu poate fi desprins din situaţia viitoare a proiectului estic.

Domnul Iliescu a fost de la început conştient de faptul că este un joc pierdut, chiar tragic, pentru condiţia şi a moldovenilor (a populaţiei dintre Prut şi Nistru) şi a moldovenilor de aici. Proiectul crea dezavantaje totale. Domnul Constantinescu a venit ca o expresie a ceea ce se formula pe străzi opoziţia de la acea dată. El a vrut să se arate ca un erou, făcând chiar şi nişte incursiuni în teritoriul disputat de armatele rebele din Transnistria. Fusese dus în acele teritorii chiar de nişte provocatori de la Moscova pentru a-l discredita.

Eu nu văd nicio variantă în care Moldova să fie unită cu România. Interesele Moscovei nu mai sunt atât de puternice şi s-a depăşit generaţia dependentă de Moscova. Acolo a existat o masivă implantare de populaţie rusă, ucraineană, mai ales după Al Doilea Război Mondial. Oamenii aceştia trebuie să înţeleagă că nu pot să discute şi că în acest cadru nu exist o rezolvare simplă. TRebuie găsită o soluţie care să permită o abordare într-un context european, în care să fim alături pentru o opţiune europeană. 

Eu am un dubiu motiva de faptul că UE şi-a oprit motoarele de entuziasm, mai întâi la Vilnius, şi acum la Riga, lăsând să apară, pentru prima dată, că ceea ce va fi relaţia UE cu aceste ţări, inclusiv Moldova, va depinde de ambiţiile fiecăruia dintre parteri.Populaţia din Moldova vi se pare a dori acest drum?

Cred că este într-un moment de cumpănă. Până acum, România nu a corespuns unor aşteptări, să ofere perspective, şanse reale de dezvoltare. Avem un avantaj, şi vizavi de Modova, şi faţă de Ucraina: suntem într-o situaţie mai bună, percepută pentru că ne aflăm într-o variantă europeană.

Credeţi că acest argument va fi şi suficient pentru ce urmează?

Nu cred că Moldova chiar gândeşte spre Uniunea Eurasiatică. Unele regiuni da. Se va pune, ca mereu, problema teritorialităţii. Aceste zone au fost încadrate special pentru a se impune celorlaţi o maximă posibilitate de ataşare a Moldovei. Foarte recent, chiar domnul Putin şi nu numai au vorbit despre gurile Dunării. Chiar ajunsesem la concluzia că gurile Dunării au oferit posibilitate uniunii celor două principate. Nu s-a schimbat nimic de-atunci. 

Mai poate să devină Transnistria un subiect inflamant?

Eu nu cred. Gândiţi-vă la ce se întâmplă acum în Kosovo. Ceea ce se întâmplă acum în Kosovo este un model posibil ce poate fi aplicat, curând, într-o serie de zone aflate în dispută, printre care şi Moldova. Aplicarea pe teren a principiului autodeterminării.