16 deputaţi în Adunarea Populară a Găgăuziei, aleşi din primul tur

16 deputaţi în Adunarea Populară a Găgăuziei, aleşi din primul tur

În 16 circumscripţii, deputaţii în Adunarea Populară a Găgăuziei au fost aleşi din primul tur. În alte 19 circumscripţii, pe 3 octombrie, va fi desfăşurat al doilea tur al de scrutin. În 13 circumscripţii, niciunul dintre candidaţi nu a acumulat cel puţin jumătate din voturile alegătorilor care au participat la alegeri, iar în cazul a 6 circumscripţii - alegerile nu au fost declarate valabile din cauza numărului mic de votanţi, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Din primul tur au fost aleşi candidaţii: Elena Iurcenco (circumscripţia nr. 7), Alexandr Toporaş (circumscripţia nr. 8), Dmitrii Topal (circumscripţia nr. 9), Alexandr Dinjos (circumscripţia nr. 11), Ivan Caraja (circumscripţia nr. 14), Leonid Chiosea (circumscripţia nr. 16), Fiodor Ianioglo (circumscripţia nr. 17), Nicolai Raia (circumscripţia nr. 18), Nicolai Andruşoi (circumscripţia nr. 19), Dmitrii Constantinov (circumscripţia nr. 21), Valentin Gaidarji (circumscripţia nr. 23), Mihail Jelezoglo (circumscripţia nr. 25), Dmitrii Manastîrlî (circumscripţia nr. 31), Nicolai Ormanji (circumscripţia nr. 32), Ilia Uzun (circumscripţia nr. 33) şi Serghei Cimpaeş (circumscripţia nr. 35).

În alte 13 circumscripţii, niciunul dintre candidaţii nu a acumulat cel puţin jumătate din voturile alegătorilor care au participat la alegeri. Respectiv, în două săptămâni va fi organizat al doilea tur de scrutin. În turul doi participă primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea descreşterii numărului de voturi obţinute în primul tur.

Alegeri peste două săptămâni vor fi organizate şi în alte şase circumscripţii în care duminică la urne s-au prezentat insuficienţi alegători. Pentru ca alegerile să fie declarate valabile, şi în al doilea tur se cere o prezentă de peste 1/3 din numărul de persoane înscrise în listele electorale.

Adunarea Populară a Găgăuziei are 35 de deputaţi, aleşi câte unul în 35 de circumscripţii electorale uninominale. Alegeri ordinare au avut loc duminică, 19 septembrie. În competiţie s-au înregistrat 124 de candidaturi, dintre care doi s-au retras. O sută de candidaţi s-au înregistrat în calitate de independenţi, 21 de la Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor, iar doi candidaţi – de la Partidul Acasă Construim Europa.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările