Exilat că cerea să se vorbească în română
0
În anii puterii sovietice erau pedepsiţi atât românii care îşi exprimau în exces sentimentele naţionale, cât şi ruşii care îşi manifestau şovinismul velicorus. Doar că primii riscau mult mai mult.
Regimul comunist din URSS a considerat, în discursul oficial, atât naţionalismul neruşilor, cât şi cel al ruşilor, drept pericol pentru existenţa statului sovietic. Dar pedepsele aplicate variau foarte mult. Cei învinuiţi de naţionalism românesc în RSS Moldovenească erau condamnaţi la ani grei de gulag în Siberia, inclusiv după moartea lui Stalin, în timp ce ruşii care manifestau atitudini şovine velicoruse în Moldova nu păţeau, de regulă, nimic. Primul caz documentat în acest sens datează din 1967, dar pedeapsa este incomensurabilă cu cea aplicată „naţionaliştilor moldo-români".
CONDAMNAT CĂ A FOST MEMBRU DE PARTID „BURGHEZ“
Gorduza Mihail Nicolae s-a născut în 1902 în satul Rădeni, raionul Ungheni, în familia unui preot. A absolvit Seminarul Teologic din Chişinău în 1916, în plin război mondial. După aceasta, revine în satul natal, unde, până în 1919, îl ajută pe tatăl său la oficierea slujbei religioase, precum şi în administrarea gospodăriei agricole proprii. Pleacă ulterior la Orhei, unde obţinuse funcţia de secretar la primărie şi unde va rămâne cinci ani de zile, până în 1924. Următorii doi ani este încadrat în armata română, după care este contabil la o bancă, apoi secretar la baroul de avocaţi din Chişinău (1925-1932).
După asta, timp de opt ani, până la ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, este secretar al trustului de producere a alcoolului din Chişinău. Este arestat în 1940 de către NKVD, condamnat la cinci ani de gulag şi trimis dincolo de Cercul Polar, tocmai în Ciukotka, incriminându-i-se faptul că a fost membru al Frontului Renaşterii Naţionale în anii 1939-1940, partid numit „burghez" şi „antisovietic". În realitate, era un membru din oficiu al acestui partid unic, celelalte fiind interzise de către Carol al II-lea în perioada dictaturii regale (1938-1940). Învinuirea sa nu avea niciun temei, aşa cum a stabilit chiar Curtea Supremă a Rusiei într-un alt caz, din 1990, care stipula foarte clar că înainte de 1940 cetăţenii români (din Basarabia) nu puteau încălca legile sovietice şi deci nu puteau fi judecaţi conform legislaţiei sovietice, întrucât erau supuşi ai altui stat.
ACUZAT ŞI DE „NAŢIONALISM ROMÂNESC"
Mihail Gorduza reuşeşte să revină în Moldova în 1947, după ce a lucrat în Ciukotka încă doi ani după ispăşirea pedepsei din 1940. Devine preot în satul Sipoteni, raionul Călăraşi, dar nu pentru mult timp. Organele de represiune sovietică îl iau în vizor ca pe un duşman de clasă care nu a fost reeducat suficient din moment ce a îndrăznit, după eliberarea din gulag, să devină preot. Astfel, la 11 aprilie 1949, MGB de la Chişinău (poliţia politică) îl arestează.
De data aceasta este învinuit tot pentru activitatea sa de membru de partid - al Frontului de Renaştere Naţională, în 1939-1940 - cu precizarea că ar fi făcut propagandă antisovietică, în particular pentru că le-ar fi interzis subalternilor săi să vorbească în limba rusă, ameninţându-i că-i va concedia. Nu existau probe sau mărturii care să susţină măcar formal această învinuire - cel puţin acestea nu figurează în dosar, de aceea soarta sa este decisă la 16 aprilie 1949 de către Consfătuirea Specială a Ministerului Securităţii Statului. Verdictul: exilarea pe viaţă în Siberia, făcându-se trimitere la faptul că ar fi fost membru al unei organizaţii „naţionaliste antisovietice".
COMUNIST RUS DIN MOLDOVA, ÎNVINUIT DE PURTARE NEDEMNĂ
Primul caz în care este implicat un rus din RSS Moldovenească, învinuit de şovinism velicorus, l-am identificat abia la sfârşitul anilor 1960. Este vorba de Vasili Anisimovici Pâhov. Rus după naţionalitate, născut în 1919 în Rusia, a absolvit şapte clase, era membru al PCUS din anul 1963, iar la momentul când i s-au adus acuzaţiile era şeful depozitului uzinei Electroaparatura din Bender. La 21 decembrie 1967, organizaţia primară a uzinei decide să-l expulzeze din rândurile PCUS, după care a urmat o hotărâre similară a comitetului orăşenesc al partidului din oraşul Bender, din data de 23 ianuarie 1968.
În documentul emis de ultima instanţă se preciza că Vasili Pâhov este eliminat din partid „pentru încălcarea statutului de membru al PCUS, exprimat în atitudine nepartinică faţă de colegii din partid, înjosirea demnităţii lor umane, precum şi a apartenenţei lor naţionale, ameninţări de agresiune fizică proferate la adresa lor, comportament nedemn faţă de nemembrii de partid, manifestarea lipsei de vigilenţă politică şi discreditarea calităţii de membru al PCUS în relaţia cu un membru al unui partid comunist frăţesc". Despre ce este vorba mai exact?
EXCLUS DIN PARTID CĂ A INSULTAT UN MOLDOVEAN
Au existat mai multe incidente, majoritatea lor având loc în perioada ianuarie 1966 - octombrie 1967. Ultima agresiune verbală a fost fatală pentru Pâhov, în sensul că partidul a fost nevoit să ia atitudine în cele din urmă. Astfel, la 23 octombrie 1967, fiind în stare de ebrietate (o situaţie agravantă - pentru că regimul sovietic considera că persoana este mai sinceră în acele momente), Pâhov l-a numit cu cuvinte licenţioase pe cetăţeanul Botezatu A.I. Între altele, i-a zis şi „unter [ofiţer] neamţ", „poliţai român", insultându-l pentru apartenenţa sa etnică (nu se dau alte precizări cu privire la expresiile utilizate şi putem deocamdată doar bănui despre ce este vorba).
Incidentul a avut loc în oraş, în plină stradă, unii comunişti din preajmă încercând să intervină în sensul calmării lui Pâhov, dar fără niciun rezultat. Doar soţia sa, venită la faţa locului, a reuşit să-l liniştească. Circumstanţe agravante pentru fapta lui Pâhov, care nu era prima de acest fel, au fost proferarea acuzaţiilor şi insultelor în public, în prezenţa soţiei lui Botezatu, dar şi a surorii acestuia, care era cetăţeancă româncă şi membră a Partidului Comunist Român.
Acest ultim detaliu, de fapt, a fost decisiv. Sora lui Botezatu a cerut a doua zi audienţă la prim-secretarul comitetului de partid orăşenesc Bender, A. I. Maţnev, căruia i-a adus la cunoştinţă incidentul care a şocat-o o zi mai devreme. Decizia a venit cu o anumită întârziere, or, abia pe 21 decembrie 1967, la o lună după incident, organizaţia primară de care aparţinea Pâhov a adoptat hotărârea privind excluderea sa din partid, fiind confirmată de organizaţia orăşenească a formaţiunii pe data de 23 ianuarie 1968.
Şovinismul velicorus, pedepsit doar de formă
Afirmarea identităţii naţionale româneşti în perioada interbelică de către un etnic român, Mihail Gorduza, inclusiv obligarea ruşilor de a vorbi doar în română la întreprinderea unde lucra, este considerată retroactiv de către regimul sovietic drept o manifestare de naţionalism şi antisovietism. Pedeapsa este foarte dură - exil pe viaţă în Siberia, de care a reuşit să scape după prima condamnare din 1940, revenind în 1947 în Moldova, din cauza stării precare a sănătăţii. A doua oară, în 1949, a fost condamnat, practic, la moarte prin exil. Aşa erau pedepsiţi cei care îşi declarau deschis identitatea naţională românească de către autorităţile comuniste până în anii 1980.
Totodată, ruşii veniţi în Moldova după 1940 şi 1944 şi reprezentanţii altor naţionalităţi rusificate îşi etalau nestingherit şovinismul velicorus. Îi insultau pe moldoveni, iar uneori chiar îi băteau, doar pentru că aceştia îşi vorbeau limba mamei la ei acasă. Erau numiţi naţionalişti, „fascişti", aşa cum o spune direct chiar secretarul pe propagandă şi agitaţie al CC al PCM în 1963. Asemenea acţiuni însă nu erau pedepsite nici măcar cu o mustrare aspră. Primul caz pe care îl cunoaştem la moment este cel al lui Pâhov, care nu scapă nepedepsit doar pentru că intervine un membru al PCR, care este şi sora pătimitului. Lipsa de reacţie a organizaţiei de partid orăşeneşti din Bender ar fi dus la complicaţii nedorite pentru PCM-PCUS, de aceea Pâhov este exclus din partid, o pedeapsa simbolică, pe lângă cea aplicată lui Garduza.
Se încarcă comentariile...
