Vinul rebutat de ruşi, bun să ne integreze în UE. Experţii susţin că presiunile economice ale ruşilor vor trezi compasiune la Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele român Traian Băsescu i-a promis omologului său de la Chişinău că România va importa mai multe vinuri moldoveneşti FOTO: PREŞEDINŢIA REPUBLICII MOLDOVA
Preşedintele român Traian Băsescu i-a promis omologului său de la Chişinău că România va importa mai multe vinuri moldoveneşti FOTO: PREŞEDINŢIA REPUBLICII MOLDOVA

Primii care au reacţionat şi ne-au încurajat au fost oficialii români, urmaţi de reprezentanţi polonezi şi estonieni. Ieri şi Parlamentul European a dezbătut proiectul unei rezoluţii prin care condamnă presiunile Rusiei împotriva Moldovei şi Ucrainei.

Decizia Rusiei de a introduce interdicţii la importul de băuturi alcoolice din Moldova a provocat un val de critici la nivel înal, dar şi o mobilizare naţională în mediul virtual. Primul dintre demnitari care a reacţionat a fost şeful statului Nicolae Timofti. „Este un act neprietenesc, necreştinesc, nefrăţesc. Nu pot să spun care este motivul acestei decizii: că problema e în calitatea vinurilor sau că a coincis cu perioada în care Moldova se pregăteşte pentru Summitul de la Vilnius“, a spus preşedintele. Şeful statului a sugerat că trebuie să găsim cât mai repede surse alternative şi la gaze.

Primul colac de salvare a fost aruncat de peste Prut de către preşedintele român Traian Băsescu, care, într-o conversaţie telefonică, l-a anunţat pe omologul său moldovean că România va importa mai mult vin de la noi. „Preşedintele Băsescu i-a comunicat lui Nicolae Timofti disponibilitatea României de a creşte substanţial importurile de vinuri şi alte tipuri de produse agricole din Republica Moldova, ca urmare a deciziei recente a Federaţiei Ruse de a bloca importul de vinuri moldoveneşti. Traian Băsescu a subliniat că va face recomandări în acest sens Guvernului României şi societăţilor comerciale specializate“, a anunţat Vlad Ţurcanu, purtătorul de cuvânt al preşedintelui. În acelaşi context, cei doi şefi de state au convenit să fie urgentate lucrările la construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni.

Aproape simultan au reacţionat şi miniştrii de Externe de la Bucureşti şi Varşovia. Titus Corlăţean şi Radosław Sikorski au cerut europenilor să sprijine Republica Moldova prin cumpărarea de vin moldovenesc, după boicotul anunţat de Federaţia Rusă. „L-am informat pe primul-ministru, pe ministrul Agriculturii, pentru a putea demonstra rapid solidaritate din partea României şi contăm pe reacţia solidară şi a altor state europene“, a declarat Titus Corlăţean, citat de Mediafax.

„GUSTUL LIBERTĂŢII“

La rândul său, Radosław Sikorski a menţionat că „boicoturile economice motivate politic sunt inacceptabile şi ilegale“. Lăudând coniacul moldovenesc, Radosław Sikorski a precizat că această băutură va avea „gustul libertăţii şi ar trebui să fim solidari la modul personal, cumpărând şi consumând mai mult vin şi coniac moldovenesc, pentru ca ei să simtă solidaritatea noastră“.

Cu mesaje de încurajare a venit şi Urmas Paet, şeful diplomaţiei estoniene, care s-a aflat într-o vizită la Chişinău. „Şi noi am trecut prin ceea ce treceţi voi. Am avut în anii ’90 embargo la exporturi, ni s-a tăiat gazul. Aceste restricţii ne-au făcut mai puternici. Astăzi 70% din exporturile noastre sunt în celelalte ţări ale UE“, a explicat ministrul estonian.

MOLDOVA POATE CERE DESPĂGUBIRI

Un mesaj mai dur a avut Monica Macovei, preşedinta Comitetului de Cooperare parlamentară UE - Republica Moldova, care a sugetat Chişinăului să ceară despăgubiri de la Federaţia Rusă. „Embargoul impus de Federaţia Rusă este o încercare urâta de destabilizare a parcursului european al Republicii Moldova, o provocare ce arată că Moscova nu-i respectă pe cetăţenii moldoveni“, a afirmat europarlamentarul român.

Monica Macovei subliniază că interdicţia pentru importul de vinuri a fost adoptată fără a se cere informaţii de la autorităţile moldovene. „Republica Moldova se poate adresa Organizaţiei Mondiale a Comerţului pentru încălcarea Acordului General pentru Tarife şi Comerţ şi poate cere despăgubiri din partea Federaţiei Ruse“, a adăugat Macovei.

Trebuie să fim solidari, cumpărând şi consumând mai mult vin şi coniac moldovenesc. Radosław Sikorski, ministrul polonez de Externe

„ESTE RESPONSABILITATEA UE SĂ APERE PARTENERII DIN EST”

Într-un proiect de rezoluţie dezbătut ieri seară de Parlamentul European şi care va fi votat astăzi se spune că instituţiile UE trebuie să apere partenerii din Europa de Est cu care negociază acorduri de asociere. „Parlamentul European reaminteşte că, negociind acordurile de asociere cu partenerii noştri din Europa de Est, UE i-a expus la presiunile deschise ale Rusiei. Este responsabilitatea UE să se angajeze şi să le apere“, se spune în document. Tototadă, forul european „condamnă presiunea exercitată de către Federaţia Rusă asupra ţărilor Parteneriatului Estic; consideră că mijloacele folosite de Kremlin ca fiind o încălcare a standardelor diplomaţiei şi, în unele cazuri, chiar şi dreptul internaţional“.

„ACŢIUNILE RUŞILOR TREZEŞTE COMPASIUNE LA BRUXELLES“

Expertul Leonid Litra spune că în acest moment trebuie să ne concentrăm pe o campanie de promovare a vinurilor noastre. „Îmi amintesc de campania georgiană de după embargoul vinurilor din 2006. Georgienii şi-au promovat produsele sub brandul de «vinul libertăţii». Trebuie să avem o atitudine liniştită, să demonstrăm că vinurile noastre, premiate la expoziţii internaţionale, corespund standardelor şi să încurajăm exportul nu doar spre UE, ci şi spre China“, susţine cercetătorul superior la Institutul de Politică Mondială din Kiev. În opinia expertului, embargoul anunţat marţi de Federaţia Rusă trezeşte un sentiment de compasiune politicienilor europeni. „Dincolo de faptul că Moldova a înregistrat anumite progrese şi are pentru ce să fie lăudată, dacă se adaugă şi compasiunea politicienilor europeni, putem spera să obţinem, de exemplu, recomandarea Comisiei Europene de a aboli vizele sau bani pentru reformele destinate sectorului vitivinicol“, adaugă Leonid Litra.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite