UE acordă 25 milioane de euro sprijin bugetar pentru Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană a aprobat acordarea unei noi tranşe de suport bugetar în valoare de 24,85 milioane de euro, bani care sunt destinaţi continuării reformelor în mai multe domenii, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului Republicii Moldova, banii veniţi de la Uniunea Europeană vor fi folosiţi pentru îmbunătăţirea serviciilor poliţieneşti, creşterea oportunităţilor economice în agricultură şi dezvoltare rurală.

„Pe direcţia continuării reformei poliţiei, banii sunt alocaţi pentru îmbunătăţirea condiţiilor şi calităţii studiilor în centrele de instruire şi excelenţă pentru poliţişti, implementarea unui sistem de formare profesională continuă pentru aceştia şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor din izolatoarele de detenţie preventivă”, se arată în comunicat.

Uniunea Europeană a reluat acordarea suportului bugetar şi asistenţei macrofinanciare în luna iulie 2019. Din luna iulie şi până acum, Uniunea Europeană a oferit 73,54 milioane de euro Republicii Moldova pentru continuarea şi sprijinirea reformelor, inclusiv 53,74 de milioane de euro ca suport bugetar şi 19,8 milioane de euro sub formă de asistenţă macrofinanciară.

Până la sfârşitul anului curent, se planifică debursarea altor 40 de milioane de euro de asistenţă macrofinanciară, se arată în comunicat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite