Trei oameni de afaceri originari din Republica Moldova sunt printre cei mai bogaţi 200 de ruşi

Trei oameni de afaceri originari din Republica Moldova sunt printre cei mai bogaţi 200 de ruşi

Grigori Roitberg, născut la Soroca şi-a câştigat averea din servicii medicale FOTO rg.ru

Clasamentul Forbes Rusia din acest an al celor mai bogaţi 200 de ruşi, include trei oameni de afaceri originari din Republica Moldova, cu unul mai puţin ca în 2013

Ştiri pe aceeaşi temă

Cel mai sus în topul Forbes Rusia, dintre oamenii de afaceri originari din Republica Moldova, este Boris Minţ (56 de ani), care s-a plasat pe locul 108 cu o avere de un miliard de dolari. Până în iulie 2013, Boris Minţ a fost coproprietarul Corporaţiei Financiare Оtkrâtie (14%), dar şi-a vândut participaţia contra sumei de 200 de milioane de dolari.

Acum deţine compania O1Group, din care face parte şi firma O1 Properties, care se ocupă de gestionarea a 11 centre de afaceri din Moscova, cu spaţii comerciale cu o suprafaţă totală de 427.000 de metri pătraţi. Portofoliul imobiliar al O1 Properties este evaluat la peste patru miliarde de dolari.

Primii bani, din vânzarea pieilor de reni şi cerbi

Minţ este urmat, pe locul 166 de Oleg Leonov (44 de ani), originar din Chişinău, care are o avere de circa 600 de milioane de dolari. Potrivit Forbes, Leonov a câştigat primii bani în perioada studenţiei la Sankt Petersburg, unde vindea piei de reni şi cerbi trimise de părinţii săi aflaţi la muncă în Siberia. În 1991 deschide prima afacere, specializată în comerţul cu haine şi cosmetice, care s-a transformat în reţeaua de magazine Dixy, pe care a vândut-o în 2008.

Medicina l-a făcut milionar

Cu o avere de 450 de milioane de dolari, în coada clasamentului, pe locul 197, se află savantul Grigori Roitberg (62 de ani), născut la Soroca. Roitberg, un cunoscut medic-cardiolog, a dezvoltat o afacere în domeniul medicinii la Moscova. Compania sa, Medicina, este al treilea operator pe piaţa serviciilor medicale private din Rusia.

Din clasament a dispărut însă omul de afaceri Serghei Glinca, a cărei companie, Kolomenski Zavod, este unul dintre coproprietarii firmei Avia Invest, grupul care a preluat în concesiune Aeroportul Internaţional Chişinău.

Usmanov, în fruntea topului

Potrivit Forbes, cel mai bogat om de afaceri rus este Alişer Usmanov, care are o avere de 18,6 miliarde de dolari şi care s-a îmbogăţit de pe urma businessului cu oţel şi în domeniul telecomunicaţiilor. Acesta are şi afaceri în Republica Moldova, unde, prin intermediul unor firme offshore, deţine controlul asupra uzinei metalurgice de la Râbniţa. Miliardarul este director general al companiei Gazprominvestholding, care deţine firma Factoring-Finance, căreia Gazprom i-a cesionat o datorie de un miliard de dolari ce figurează ca obligaţie a Republicii Moldova.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: