Trei deputaţi au contestat la Curtea Constituţională decizia Parlamentului privind directorii ANRE

Trei deputaţi au
contestat la Curtea Constituţională decizia Parlamentului privind directorii
ANRE

Deputaţii cer Curţii Constituţionale să se pronunţe privind decizia Parlamentului în cazul directorilor ANRE FOTO: Adevărul

Decizia Parlamentului de abrogare a actului de numire în funcţie a conducerii ANRE a fost contestată la Curtea Constituţională de către deputaţii democraţi Andrian Candu, Sergiu Sîrbu şi Ştefan Creangă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unui comunicat al Legislativului, deputaţii au solicitat Curţii Constituţionale examinarea în regim de urgenţă a sesizării, precum şi suspendarea acţiunii hotărârii până la examinarea acesteia. „Considerăm că, prin adoptarea Hotărârii Parlamentului nr. 224 din 3 decembrie 2015, Parlamentul a depăşit limitele constituţionale sfidând, astfel, Legea Supremă. Autorii hotărârii au folosit un „artificiu juridic” prin aşa-zisa abrogare a actelor de numire, care, după opinia noastră, este o absurditate juridică şi o ilegalitate”, se menţionează în sesizare.

Cei trei deputaţi precizează că, în momentul votării hotărârii în Parlament, nu a fost examinată existenţa temeiurilor legale pentru revocarea din funcţie a directorilor ANRE. „Constatăm că directorii ANRE sunt inamovibil, iar autoritatea abilitată cu dreptul de desemnare este obligată să respecte independenţa acestora, fără nici o presiune politică, în caz contrar este diminuată esenţa şi semnificaţia  mandatului”, se mai spune în document. 

În sesizarea depusă la Curtea Constituţională se menţionează că faptul că ANRE a fost lăsată fără conducere în plin sezon termoenergetic „lasă neacoperit, fără control şi gestiune efectivă, un domeniu extrem de important, mai ales că, potrivit reglementărilor legislative recente, această instituţie este obligată, în termen de maxim 15 zile, să revizuiască tarifele la gaz şi să îndeplinească alte atribuţii legale de importanţă majoră”.  

Amintim că 50 de deputaţi au aprobat propunerea PSRM de a anula deciziile privind numirea în funcţie în 2013 a directorilor ANRE. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările