Transferurile din Israel le depăşesc pe cele din Italia, unde sunt mai mulţi moldoveni

Transferurile din Israel le depăşesc pe cele din Italia, unde sunt mai mulţi moldoveni

FOTO arhivă

Din ţările cu un număr relativ mic de moldoveni aflaţi la muncă, cum ar fi Israel, volumul transferurilor băneşti către Moldova este mai mare decât din Italia, acolo numărul moldovenilor este de zece ori mai mare. La sfârşitul anului 2017, volumul transferurilor din Italia către persoane fizice din Republica Moldova a fost de 74,5 milioane de dolari, faţă de 106,7 milioane – din Israel.

Ştiri pe aceeaşi temă

Explicaţia jurnalistului economic Vlad Bercu este că o parte din cetăţenii Republicii Moldova plecaţi în Italia s-au stabilit acolo cu traiul, şi-au întregit familiile şi nu mai transferă acasă bani în volumele de odinioară, transmite IPN.

În cadrul emisiunii „15 minute de realism economic”, realizată de IDIS Viitorul şi Europa Liberă, Vlad Bercu a remarcat că, deşi remiterile se ridică la miliarde de dolari (1,2 miliarde de dolari în 2017), doar o mică parte din aceşti bani sunt investiţi în economie. În lipsa unor analize, este dificil de spus cum sunt cheltuiţi banii primiţi de populaţie de peste hotare.

Ceea se ştie cu certitudine este că o parte din transferuri au fost investite, pe parcursul a şapte ani, în 1136 de proiecte care au primit susţinere de la stat în sumă de 213,4 milioane de lei prin intermediul Programului PARE 1+1 de atragere a remitenţelor în economie. În această perioadă, cât există Programul PARE 1+1, transferurile s-au ridicat la 9,5 miliarde de dolari.

Vlad Bercu mai spune că transferurile băneşti în favoarea persoanelor fizice au fost şi vor rămâne pe termen mediu unul din motoarele de creştere ale economiei moldoveneşti prin stimularea consumului, o sursă de bunăstare a populaţiei, deşi este în scădere. Ponderea transferurilor în veniturile populaţiei a scăzut de la 18% în trimestrul trei al anului 2014, până la 14,6%, în aceeaşi perioadă a anului 2017.

Jurnalistul economic spune că este necesar un studiu amplu care arăta cum sunt folosite transferurile şi ce se întâmplă cu comunităţile moldoveneşti din diferite ţări.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările