Starea ţării: Economia moldovenească avansează lent şi rămâne codaşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
economie

Economia moldovenească avansează lent şi rămâne codaşă, iar veniturile populaţiei pe parcursul ultimilor ani rămân foarte mici în raport cu cele ale vecinilor din vest. A crescut discrepanţa dintre Moldova şi ţările de referinţă la un şir de indicatori cruciali pentru dezvoltarea durabilă a ţării, spune directorul executiv al Centrului Analitic Independent „Expert Grup”, Adrian Lupuşor, pe marginea raportului care va fi prezentat în octombrie.

Potrivit unui comunicat de presă al centrului, citat de IPN, Adrian Lupuşor opinează că ediţia din acest an a raportului prezintă o evaluare a decalajelor dintre Republica Moldova şi ţările din Europa Centrală şi de Est. Deşi la unele capitole Moldova devansează ritmurile de creştere înregistrate în Europa Centrală şi de Est, economia moldovenească rămâne foarte tare în urmă.

Pe 6 octombrie, în cadrul conferinţei economice „Macro 2017”, Expert-Grup, în parteneriat cu Friedrich Ebert Stiftung Moldova, va lansa raportul de stare a ţării. Acesta prezintă o radiografie a situaţiei economice, sociale şi politice din Republica Moldova. Evenimentul va reuni 14 vorbitori din 6 ţări pentru a discuta perspectivele de dezvoltare ale Republicii Moldovei până în anul 2030.

În cadrul conferinţei vor fi discutate riscurile şi oportunităţile economice, sociale, precum şi modul în care acestea modelează traiectoria de dezvoltare a ţării. Cum va arată Moldova 2030 în Europa 2030 în contextul unei realităţi locale ancorate într-un context european incert şi instabil? Care sunt scenariile de dezvoltare pe termen lung ale ţării şi cum poate fi asigurată o creştere dinamică, durabilă şi incluzivă?

Ana Mihailov, coordonator de programe în cadrul Friedrich-Ebert-Stiftung Moldova, şi partener al evenimentului, spune că vor fi lansate discuţii pentru a genera idei în scopul regândirii modelului economic de dezvoltare al ţării, astfel încât creşterea economică să se regăsească în standarde de viaţă mai înalte. „În Moldova creşterea indicatorii economici nu este întotdeauna însoţită de o percepţie generală a unui trai mai bun, a unor servicii publice mai calitative”, crede Ana Mihailov.

La eveniment sunt aşteptaţi peste 100 de participanţi, care includ lideri şi decidenţi politici, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, sectorului privat, experţi locali şi străini, ai organizaţiilor societăţii civile şi mediului academic.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite