Speriată de scumpirea semnificativă, populaţia a redus cu 4% consumul de gaze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primele nouă luni ale anului 2011, importurile de metan au rămas practic la acelaşi nivel ca în anul 2010, în timp ce consumul s-a diminuat.

În primele nouă luni ale anului 2011, ţara noastră a importat 775,3 milioane metri cubi de gaze, în scădere cu doar 0,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În acelaşi timp la consumatori au ajuns 701,9 milioane de metri cubi, cu 1,9% mai puţine gaze ca în 9 luni ale anului 2010, arată un raport al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) despre evoluţiile pe acest segment al pieţei energetice.

Cel mai mult şi-a restrâns consumul populaţia şi sectorul energetic cu 3,9% şi respectiv cu 4,6%. În schimb instituţiile bugetare şi agenţii economici au majorat achiziţiile de combustibil.
Acelaşi raport arată că deşi valoarea gazelor livrate consumatorilor a fost de 3,33 miliarde de lei, furnizorii au primit plăţi cu 22,6% mai mari.
În structura consumului de gaze, întreprinderile din sectorul energetic au avut o cotă de 40%, populaţia de 31,6%, iar restul a agenţilor economici şi instituţiilor bugetare.

Datele ANRE arată că în perioada ianuarie-septembrie 2011 costul gazelor a fost cu 23,7% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului 2010.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite