Republica Moldova va avea un buget aprobat după consultările cu FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Experţii FMI vor examina Legea Bugetului de Stat 2016
Experţii FMI vor examina Legea Bugetului de Stat 2016

Dezbaterea şi aprobarea proiectului Legii bugetului de stat pentru 2016 a fost amânată. Anterior, premierul a promis că acest lucru se va întâmpla în şedinţa de astăzi, 10 februarie. Astăzi, Pavel Filip a precizat că proiectul va fi remis Parlamentului doar după ce va fi consultat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Potrivit IPN, premierul a spus că este necesar să se mai lucreze asupra acestui proiect important, să se facă schimb de opinii pe unele prevederi cu societatea civilă şi mediul de afaceri. Totodată, Filip a indicat ca proiectul să nu fie transmis Parlamentului până nu va fi consultat cu misiunea FMI, care soseşte la Chişinău la finele lunii curente.

Premierul a mai spus că vineri va avea loc o şedinţă comună a Guvernului cu Parlamentul, în cadrul căreia va fi analizat programul legislativ ce ţine de implementarea Acordului de Asociere şi Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv, restanţele existente în acest sens. De asemenea, va fi discutată posibilitatea de urgentare a examinării şi adoptării acestor proiecte de acte legislative.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite