Republica Moldova s-a apropiat de UE doar pe hârtie. Eşecurile şi acţiunile realizate de guvernare în aplicarea Acordului de Asociere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Republica Moldova înregistrează foarte multe restanţe la capitolul integrării europene FOTO: Adevărul
Republica Moldova înregistrează foarte multe restanţe la capitolul integrării europene FOTO: Adevărul

Autorităţile de la Chişinău au reuşit, la aproape doi ani de la semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, să realizeze mai puţin de o treime din acţiunile planificate pentru a aduce Republica Moldova mai aproape de standardele europene.

prezentat miercuri, 27 ianuarie, raportul de monitorizare a realizării planului de acţiuni privind implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană în perioada august-decembrie 2015. Potrivit autorilor studiului, 21% din cele 731 de acţiuni monitorizate au fost realizate, 11% - parţial realizate. În acelaşi timp, aproape jumătate din măsurile prevăzute sau 49% sunt în proces de realizare, iar 19% - nu au fost realizate.

Doar 17% realizări

Referitor la partea politică a Acordului, experţii au anunţat că au examinat 324 de acţiuni dintre care doar 17% au fost realizate, 73% sunt în proces de implementare, iar 10% din acţiuni nu au fost realizate până la termenul stabilit. Şi agenţii economici sunt încă departe de a beneficia pe deplin de oportunităţile Acordului de Liber Schimb. Planul de acţiuni în acest sens a fost realizat doar în proporţie de 24%, 35% din măsuri fiind în curs de aplicare, iar o treime nu au fost deloc realizate.

Autorii raportului de monitorizare susţin că acest fapt reflectă repercusiunile instabilităţii politice şi a constrângerilor financiare şi instituţionale. „Acesta trebuie să constituie un semnal major de îngrijorare atât pentru autorităţile naţionale, cât şi pentru instituţiile internaţionale care sugerează necesitatea dinamizării procesului de implementare a Acordului de Asociere cu UE. Pentru perioada monitorizată, implementarea agendei europene de asociere poate fi considerată drept una foarte modestă”, constată experţii.

Finanţarea partidelor, acţiune prevăzută în Acordul cu UE

Astfel, principalele realizări ţin de avansarea în discuţiile dintre autorităţile de la Chişinău şi reprezentanţii Tiraspolului referitor la implementarea Acordului de Asociere cu UE, precum şi lansarea unor proiecte de twinnning în domeniul financiar. Totodată, reprezentanţii „Expert-Grup” şi ADEPT notează că cele mai importante acţiuni care au fost implementate din Planul de Acţiuni sunt elaborarea legii cu privire la mediere, a studiului de fezabilitate pentru Curtea Penală Internaţională, măsuri ce vizează verificarea stilului de viaţă a angajaţilor CNA, sistemul automatizat de colectare a datelor statistice sau cele ce se referă la combaterea abandonului şcolar. În acelaşi timp, autorităţile au reuşit să adopte legea privind finanţarea partidelor de la buget, a legii cu privire la energie electrică şi gaze naturale, creşterea numărului de declaraţii electronice şi extinderea implementării DCFTA şi în regiunea transnistreană. Totuşi, chiar şi aceste realizări au fost umbrite de persistenţa unor eşecuri majore, cum ar fi tensiunile politice, lipsa unui program cu FMI, problemele din sectorul financiar-bancar, blocarea finanţării externe.

Tergiversări şi eşecuri

La capitolul eşecuri, experţii care au monitorizat procesul de aplicare a acţiunilor care ar trebui să apropie Republica Moldova de Uniunea Europeană menţionează despre tergiversarea reformelor în prevenirea şi combaterea spălării banilor, fapt infirmat de Centrul Naţional Anticorupţie. În acelaşi timp, Republica Moldova a rămas în urmă la reformarea Procuraturii şi Comisiei Naţionale de Integritate, a sectorului financiar-bancar, eşuarea selectării unui nou guvernator la Banca Naţională a Moldovei, precum şi deterioarea situaţiei financiare a MoldATSA, compania responsabilă de traficul aerian.

Recomandările privind accelerarea integrării în UE

Reprezentanţii ADEPT şi „Expert-Grup” mai spun că planul de acţiuni nu a fost realizat nici în ceea ce ţine de lupta cu traficul de fiinţe umane, numărul infracţiunilor fiind în creştere, menţionând şi despre faptul că nu a fost numit încă un Avocat al Poporului. În acelaşi timp, potrivit experţilor, nu a fost întregistrat nici un progres privind accesul produselor de origine animalieră pe piaţa europeană, cu excepţia prafului de ouă, mierii şi a caviarului. De asemenea, au fost înregistrate mai multe restanţe în sectorul energetic, cum ar fi lipsa unui prgram al eficienţei energetice pentru anii 2016-2018. Studiul mai relevă faptul că Ministerul Muncii nu a reuşit să finalizeze elaborarea Strategiei de ocupare a forţei de muncă. În acelaşi timp, lipsa unui Plan de dezvoltare a Serviciului Fiscal de Stat pentru anii 2016-2020 este considerată de experţi drept un eşec al aplicării planului de acţiunii privind realizarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

Autorii raportului recomandă accelerarea implemenării agendei de acţiuni privind apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană prin sporirea transparenţei, asigurarea independenţei BNM, depolitizarea instituţiilor publice, aplicarea reformelor la toate nivelurile şi încadrarea regiunii transnistrene în aplicarea prevederilor Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite