Republica Moldova, în prag de recesiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Economia Republicii Moldova traversează o perioadă grea. FOTO Adevărul
Economia Republicii Moldova traversează o perioadă grea. FOTO Adevărul

Lipsa unor reforme structurale vizibile în domeniul economiei ar putea duce Republica Moldova în recesiune în 2015, notează Centrul Analitic Independent „Expert Grup” în publicaţia economică lunară „Realitatea Economică”.

Specialiştii de la Expert Grup menţionează că înrăutăţirea situaţiei economice din ultima perioadă este determinată atât de factori din partea cererii, cât şi din partea ofertei, fapt ce necesită un spectru larg de măsuri de politică economică. Presiunile din partea ofertei derivă din reducerea exporturilor, spre UE şi în special spre CSI. Involuţiile respective au fost cauzate de condiţiile economice dificile din regiune, care au cauzat răcirea cererii externe pentru produsele moldoveneşti, precum şi de restricţiile comerciale aplicate de către Federaţia Rusă. Regresul a avut loc în pofida deprecierii monedei naţionale, care, cel puţin teoretic, ar fi trebuit să impulsioneze exporturile şi să susţină fenomenul de substituţie a produselor de import cu cele autohtone.

Faptul că în trimestrul IV al anului 2014 importurile s-au redus cu doar 4,7%, iar exporturile tocmai cu 12,4% faţă de aceeaşi perioadă 2013, confirmă, pe de o parte, dependenţa acută a economiei moldoveneşti de importuri. Ca rezultat, volumul producţiei industriale a început să se reducă de la 12,3%, în octombrie 2014, la 6,7%, în decembrie 2014. Presiunile din partea cererii s-au materializat în reducerea transferurilor din străinătate în favoarea persoanelor fizice cu 30,8%, preponderent din Federaţia Rusă.

Expert-Grup subliniază că încetinirea activităţii economice, cuplată cu cererea sporită de valută cauzată de o serie de tranzacţii suspecte, dar şi nervozitatea sporită a populaţiei, au cauzat deprecierea substanţială a monedei naţionale. Deşi tendinţa de depreciere a leului a început încă în 2011, aceasta s-a accelerat la sfârşitul anului 2014, odată cu reducerea puternică a exporturilor şi remiterilor, precum şi o serie de tranzacţii suspecte cu valută din sectorul bancar.

În 2015, tendinţa a atins cotaţii periculoase. De la începutul anului curent, leul moldovenesc s-a depreciat cu circa 25% faţă de dolar. Drept rezultat, au crescut presiunile inflaţioniste, fapt ce a determinat Banca Naţională a Moldovei să înăsprească politica monetară, iar ponderea depozitelor exprimate în valută străină a crescut până la 50,9% în ianuarie 2015 (de la 39,5% în ianuarie 2014).

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite