Raport: Se cer modificări legislative în reglementarea achiziţiilor publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Parlamentul trebuie să modifice Legea cu privire la achiziţiile publice, în special în ceea ce ţine de conflictul de interese al persoanelor care pregătesc procedurile de achiziţii publice. O astfel de recomandare se conţine în cel de-al treilea raport de monitorizare a achiziţiilor publice, prezentat de Asociaţia pentru Guvernare Eficientă şi Responsabilă (AGER) şi Centrul de Investigaţii Jurnalistice, transmite IPN.

Olesea Stamate, una dintre autorii raportului din partea AGER, a mai spus că trebuie modificată hotărârea Guvernului privind actele pe care societatea civilă trebuie să le prezinte ca să participe la procedura de organizare a achiziţiilor publice, să fie simplificat la maximum acest proces.

Potrivit Corneliei Cozonac, preşedinta Centrului de Investigaţii Jurnalistice, cu cât achiziţia este mai mare, cu atât mai multe încălcări sunt depistate. „De regulă, acolo unde se dau bani mari, există interese. De doi ani realizăm investigaţii cum banii din achiziţiile publice ajung în visteriile partidelor politice. Anul acesta nu mai putem face astfel de investigaţii deoarece autorităţile au avut grijă să îngrădească accesul la astfel de informaţii. Se haşurează în declaraţii locul de muncă a persoanelor care donează finanţe partidelor, respectiv nu ne dăm seama unde lucrează donatorii şi nu putem face legătura între achiziţiile publice şi donaţiile către partide”, a menţionat jurnalista.

În perioada mai – septembrie 2016, organizaţiile partenere ale proiectului au monitorizat în total 162 de proceduri de achiziţii publice. Acest număr este mai mic decât cel planificat, motivul de bază este austeritatea bugetară, dar şi îngrădirea accesului la informaţia privind achiziţiile publice de către anumite autorităţi publice.

Din categoria carenţelor legislative se menţionează reglementări ambigue cu privire la accesul la informaţie privind achiziţiile publice; posibilitatea încheierii contractelor pe întregul volum de lucrări/servicii, fără garanţia unei acoperiri financiare.  Autorii au mai descoperit neclarităţi referitoare la anumite prevederi ce ţin de conflictul de interese; atitudine iresponsabilă a grupului de lucru vizavi de documentaţia de achiziţii; dar şi lipsa personalului calificat.

Raportul a fost elaborat în cadrul proiectului „Banii Publici sunt şi Banii Mei!”, desfăşurat cu sprijinul UE.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite