Privatizare cu repetiţie. Guvernul scoate la mezat active de un miliard de lei

Privatizare cu repetiţie. Guvernul scoate la mezat active de un miliard de lei

Blocul nefinalizat al Institutului de Microbiologie şi Virusologie se vinde mai ieftin de cinci ori decât preţul iniţial FOTO Adevarul

Agenţia Proprietăţii Publice din Republica Moldova a scos la mezat 80 de active ale statului, în valoare totală de circa un miliard de lei. Multe dintre aceste obiective sunt deja la a şasea încercare de vânzare, iar în unele cazuri preţurile au scăzut chiar şi de şase ori

Săptămâna trecută, Guvernul a renunţat oficial la „marea privatizare“, vânzarea a 13 active importante ale statului fiind amânată pe un termen nedeterminat. „Am ajuns la concluzia că nu putem să asigurăm cel mai eficient şi cel mai transparent proces pentru a avea succes. Vom continua cu privatizările mai mici“, a explicat vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al Economiei.

Averea statului se vinde greu

Un alt factor invocat a fost cel electoral. La finele acestui an, vor avea loc alegerile parlamentare, perioadă când este foarte greu să atragi un investitor serios şi să obţii un preţ foarte bun.

La doar două zile după această decizie, autorităţile au anunţat o nouă rundă pentru „mica privatizare“. Agenţia Proprietăţii Publice a prezentat lista celor circa 80 de active ce vor fi scoase la mezat în aprilie. Cele mai multe dintre acestea au mai fost propuse spre vânzare, dar fără rezultat. De exemplu, în noiembrie-decembrie 2013 statul a vândut, cu greu, doar a zecea parte din activele de peste 1,2 miliarde de lei şi toate investitorilor locali. Cei din exterior nu au manifestat interes pentru privatizările din Republica Moldova.

Preţuri de trei-şase ori mai mici

Cel mai valoros obiectiv scos la concurs este Combinatul Poligrafic din Chişinău, una dintre cele mai mari firme de profil din ţară, pentru care statul cere 190 de milioane de lei, cu 30 de milioane mai puţin decât în decembrie 2013. Calculat în lei, preţul a scăzut cu 13,6%, în timp ce în dolari valoarea întreprinderii s-a diminuat cu circa 20%.

Şi mai abrupt s-a redus costul întreprinderii Vibropribor, care produce aparate electrice de măsurat şi piese pentru instrumente optice. Dacă în vara anului 2010 statul cerea 235,5 milioane de lei, acum este gata s-o cedeze cu 70 de milioane de lei, adică de trei ori şi ceva mai ieftin.

În ultimii trei ani, preţul blocului administrativ al Institutului de Microbiologie şi Virusologie, cu terenul aferent de 9,1 hectare (amplasat lângă şoseaua ce leagă oraşul de Aeroportul Internaţional), a scăzut de circa cinci ori, până la 61,2 milioane de lei. Costul fabricii de bijuterii Giuvaer s-a diminuat de şase ori şi acum statul cere doar 10 milioane de lei şi un angajament de investiţii de şase milioane de lei.

În cadrul aceleaşi campanii de privatizare, autorităţile planifică în perioada 8-11 aprilie 2014 licitaţii „cu strigare“ prin intermediul Bursei de Valori pentru vânzarea acţiunilor deţinute de stat în 34 de societăţi pe acţiuni, la un preţ total de peste 320 de milioane de lei. Printre acestea se numără 100% din acţiunile la Aeroport Handling şi Aeroport Catering, 94,6% de la Farmaco, 60,2% din hotelul Chişinău şi 59,5% la producătorul de covoare Floare-Carpet.

Licitaţii cu strigare şi cu reducere

Autorităţile anunţă pentru 2 aprilie şi o licitaţie cu strigare pentru 20 bunuri, inclusiv nouă construcţii neterminate, 11 complexe de bunuri imobile, patru întreprinderi de stat şi alte bunuri proprietate publică. Preţul de pornire este, în total, de circa 75 de milioane de lei. În aceeaşi zi, va avea loc şi o licitaţie cu reducere pentru şase obiecte nefinalizate, amplasate în mediul rural. Preţul iniţial este de 2,8 milioane de lei, dar ar putea să scadă la jumătate. Începând cu 4 aprilie, sunt scoase la privatizare, prin intermediul unor concursuri comerciale şi 28 de active evaluate la 602 milioane de lei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: