Peste 1.500 de persoane au achitat impozitul de avere pentru anul 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

1.552 de persoane din 2.287 de subiecţi au achitat impozitul de avere pentru anul 2017. Suma colectată este de aproape 29 de mii de lei sau 65,8% din suma totală calculată pentru anul 2017. Termenul limită de achitare a impozitului pe avere a fost data de 25 decembrie, informează Serviciul Fiscal de Stat într-un comunicat de presă citat de IPN.


Persoanele fizice care deţin imobile, cu excepţia terenurilor, precum şi cote-părţi, estimate la valoarea 1,5 milioane de lei şi mai mult, iar suprafaţa constituie 120 de metri pătraţi şi mai mult, sunt subiecţi ai impunerii cu impozitul pe avere.

Baza impozabilă constituie valoarea estimată a acestor bunuri, apreciată de către organele cadastrale teritoriale, faţă de care se aplică impozitul pe avere la cota de 0,8%. Suma cea mai mare a impozitului pe avere calculat pentru anul 2017 a constituit 107,5 mii lei şi a fost achitată în termen.

Persoanelor care nu au achitat obligaţiile fiscale aferente impozitului pe avere în termenul prevăzut de legislaţie le vor fi aplicate penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, pentru perioada care începe după scadenţa impozitului şi care se încheie în ziua plăţii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite