Republica Moldova vrea segment de cale ferată cu ecartament rusesc între gara Nicolina din Iaşi şi oraşul Ungheni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile de la Chişinău optează pentru construcţia unui segment de 10 kilometri de cale ferată cu ecartament rusesc către gara Nicolina din Iaşi, fapt ce ar permite efectuarea curselor de pasageri fără schimbarea roţilor şi reducerea duratei călătoriei.

„Avem în plan realizarea unui studiu de fezabilitate pentru construcţia segmentului cu ecartament european şi a unui centru logistic multifuncţional la Chişinău. În baza studiului, în perspectivă, vom încerca să accesăm fonduri europene, deoarece este o investiţie majoră“, a declarat ministrul moldovean al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.

Vasile Botnari în cadrul unei întrevederi cu omologul său România. Oficialul moldovean a precizat că pentru perioadă scurtă optează "pentru construcţia unui segment de 10 kilometri de cale ferată largă către gara Nicolina din Iaşi, fapt ce va permite efectuarea curselor de pasageri fără schimbarea roţilor şi reducerea duratei călătoriei“.

La rândul său, ministrul român al Transporturilor, a spus în cadrul unei întrevederi cu premierul Iurie Leancă, că Bucureştiul va oferi sprijin Republicii Moldova pentru modernizarea căii ferate şi este interesat să înceapă proiecte ce vizează construirea podurilor peste râul Prut, care au fost distruse în cel de-Al Doilea Război Mondial, şi interconectarea Republicii Moldova la reţelele  transeuropene de transport.

Oficialul român a mai afirmat că Bucureştiul este gata să ofere Chişinăului asistenţă tehnică pentru armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite