Moldovagaz cere creşterea tarifului pentru consumatorii finali cu 58,1%

Moldovagaz cere creşterea tarifului pentru consumatorii finali cu 58,1%

Moldovagaz a înaintat Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică o cerere prin care solicită creşterea tarifului mediu pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor finali la preţuri reglementate pentru anul 2022, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform proiectului calculelor prezentate, tariful la gazele naturale furnizate la punctele de ieşire din reţelele de distribuţie de presiune joasă se propune să fie majorat de la 14 060 de lei până 22 229 pentru o mie de metri cubi sau cu 58,1% mai mult. Potrivit unui comunicat de presă emis de Moldovagaz, principalul factor care cauzează necesitatea revizuirii tarifelor este creşterea semnificativă a preţurilor de achiziţie. „Această decizie este în strictă conformitate cu legislaţia, ea va permite să fie acoperit integral preţul de achiziţie şi astfel se va asigura executarea condiţiilor contractuale de plată faţă de furnizorul de gaze naturale”, se menţionează în comunicat. Potrivit calculelor Moldovagaz, tarifele noi urmează să intre în vigoare începând cu data de 1 iunie 2022. Tariful pentru gazele naturale la preţuri reglementate se aprobă de ANRE într-o şedinţă deschisă. Preţul de procurare a gazelor naturale pentru luna mai  alcătuieşte 920 de dolari pentru o mie de metri cubi.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările