Moldova va plăti onorarii în sumă de 190 de mii de euro la două case de avocatură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat o decizie privind achitarea onorariilor caselor de avocatură care vor apăra interesele statului în legătură cu două litigii arbitrare intentate împotriva Republicii Moldova. Suma acestor onorarii este de peste 190 de mii de euro, transmite IPN.

Vladimir Cebotari, ministru al Justiţiei, a precizat că interesele statului vor fi apărate de compania KPMG Advisory SRL (România), compania de avocatură Skadden (Germania) şi expertul Tobias Tröger, profesor titular în drept la Institutul de Drept Privat şi al Afacerilor a Universităţii Goethe din Frankfurt (Germania).

Acţiunile împotriva Republica Moldova la Institutul de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ din Stockholm (Suedia) au fost înaintate de firmele Evrobalt şi Kompozit pentru pretinsa încălcare a dispoziţiilor Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse cu privire la promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor. Acestea  pretind că au făcut o investiţie într-o bancă de la Chişinău. BNM  a constatat că firmele au acţionat concertat cu alţi acţionari şi le-a obligat să-şi vândă acţiunile deţinute.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite