Ministrul Agriculturii: „Unii politicieni merg la Moscova ca să-i convingă pe ruşi să ne preseze”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov FOTO europalibera.org
Ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov FOTO europalibera.org

Unii politicieni moldoveni se deplasează personal la Moscova ca să convingă autorităţile ruse să impună Moldovei diferite embargouri şi să preseze ţara. Interesul acestora este de a strica imagina guvernării putere şi să influenţeze rezultatele la următoarele alegeri.

O declaraţie în acest sens a fost făcută de către ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, în cadrul unei dezbateri publice organizate de agenţia de presă IPN.

„În funcţia mea de ministru al Agriculturii, am făcut tot posibilul să nu intervină politicul în relaţia comercială cu statele importante. Dar nu putem evita asta. De multe ori am spus la Moscova că noi, politicienii, venim şi ne ducem, dar n-ar trebui să permitem să apară vrajba între popoare”, a afirmat oficialul.

Referindu-se la embargoul rusesc pe vinurile moldoveneşti, Vasile Bumacov a spus că recent a fost finalizată reforma sectorului dat. „A fost creată o Agenţie a vinului. Va fi un parteneriat bun şi însuşi sectorul va fi cel care îi va pedepsi pe cei care încalcă regulile de joc. Noi de fiecare dată căutăm duşmani în afară, dar trebuie să ne clarificăm aici, înăuntru. Nici nu ştiţi câţi merg la Moscova şi se înţeleg să fie blocat una sau alta ca să câştige ei alegerile. Când anul acesta au fost presaţi, monopoliştii pe export au mers la Moscova ca să facă presiuni. Ştim ce avem de făcut, trebuie şi producătorii să meargă spre diversificarea pieţelor”, a adăugat ministrul agriculturii.

La rândul său, vicepremierul Valeriu Lazăr este convins că economia Republicii Moldova va rezista la testul impus de Federaţia Rusă, dar nu se ştie dacă şi politicul moldovenesc va fi la fel de rezistent.

„Nu trebuie să reacţionăm primitiv la acest prim test, aceasta a fost o mică înţepătură, cei din Rusia ştiu că nu aici ne doare cel mai tare. Trebuie să înţelegem că suntem într-un context regional complicat. Noi reacţionăm provincial. Cu cei din Rusia se negociază hotărât, fără complexe de inferioritate. Dacă aş putea pune mâna în foc că toate produsele din Moldova sunt inofensive, eu aş discuta altfel”, a spus ministrul Economiei.

Valeriu Lazăr afirmă că în Moldova sunt producători oneşti, dar sunt şi din cei obraznici sau chiar criminali. „Nu este un test doar pentru clasa politică şi pentru economie, este un test pentru cultura politică a întregii societăţi. Aceasta a fost prima înţepătură şi au apărut anumite fisuri. Temerea mea este că, dacă nu ne vine mintea la cap, riscurile sunt destul de mari, avem alegerile în faţă, şi dacă oamenii văd probleme vor alege altfel. Pe mine mă deranjează reacţiile din partea clasei politice şi a societăţii”, a menţionat ministrul.

Ministrul spune că fisurile în coaliţia de guvernământ nu au apărut acum. „Ele erau, într-o guvernare de coaliţie e ceva normal. Sunt chestiuni ideologice cu care nu vom fi de acord. Trebuie să comunicăm mai mult, am avut unele cazuri pe care nu le-am discutat, va trebui, probabil, să consolidăm platformele de comunicare. Ca niciodată avem necesitatea vitală de a fi solidari şi de a ne consolida în jurul unei idei. Nu am sentimentul că am comunicat suficient cu populaţia. Trebuie să inducem în societate ce însemnă valori europene, că necesită anumite jertfe, că trebuie să luptăm pentru ele, este un test pentru societate că într-adevăr această alegere este ireversibilă. Eu zic că noi încă ne menţinem în zona anumitor riscuri”, a spus ministrul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite