Ministerul rus al Finanţelor, gata să reia negocierile privind creditul de 200 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Procesul a pornit”, anunţă preşedintele Igor Dodon, care a publicat pe pagina sa de Faceboook o scrisoarea a ministerului rus al Finanţelor în care îşi exprimă disponibilitatea să reia negocierile cu privire la acordarea Republicii Moldova unui credit în valoare de 200 de milioane de euro, transmite IPN.

În scrisoarea semnată de un viceministru al finanţelor se face trimitere la adresarea premierului Ion Chicu din 15 mai către Guvernul Federaţiei Ruse. Partea rusă anunţă că este gata să reia consultaţiile pe margine împrumutului de stat.

Primul acord cu Guvernul Federaţiei Ruse pentru oferirea împrumutului de stat în valoare de 200 de milioane de euro a fost declarat neconstituţional. Hotărârea fost emisă de Curtea Constituţională pe 7 mai, după aproape nouă ore de dezbateri şi două ore de deliberări. Curtea a constatat că Guvernul nu a desemnat şi nu a împuternicit vreo delegaţie oficială pentru negocierea acordului cu Federaţia Rusă pentru acordarea împrumutului de stat de 200 de milioane de euro.

Negocierea a fost iniţiată în lipsa avizului Comisiei parlamentare politică externă şi integrare europeană şi a avizului Ministerului Justiţiei privind compatibilitatea proiectului acordului cu prevederile Constituţiei şi cu legislaţia naţională. Totodată, semnarea acordului a fost aprobată în lipsa avizului Comisiei politică externă, iar Parlamentul a ratificat acordul în lipsa unei hotărâri a Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea acestuia, deşi la Curte exista o sesizare în acest sens.

https://www.ipn.md/ro/ministerul-rus-al-finantelor-este-gata-sa-reia-negocierile-7967_1074469.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite