Mai multe iniţiative de promovare a energiei regenerabile şi eficienţei energetice au fost premiate la Gala Moldova Eco-Energetică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova a fost prezent la Gala Moldova Eco-Energetică. FOTO Agenţia pentru Eficienţă Energetică
Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova a fost prezent la Gala Moldova Eco-Energetică. FOTO Agenţia pentru Eficienţă Energetică

Mai multe persoane fizice, întreprinderi, instituţii publice şi ONG-uri au fost desemnaţi câştigătorii ediţiei 2015 a Galei Moldova Eco-Energetică, care a avut loc pe data de 4 decembrie.

La concurs au fost depuse 76 de dosare. Dintre acestea, au fost premiate 20 de initiative pentru Cea Mai Bună Istorie, Idee şi Tehnologie Eco-Responsabile.

„De la lansarea primei ediţii şi până în prezent ne-am convins că ideea de a promova eficienţa energetică şi sursele de energie regenerabile nu numai a prins rădăcini, dar a dat şi roade. Mă refer la interesul crescând al antreprenorilor pentru afaceri performante şi inovative în domeniul regenerabilelor. Am remarcat acest fapt şi în cadrul concursului după evoluţia calităţii şi a numărului proiectelor de succes depuse la concurs. Din 2012, de când a fost lansată Competiţia Moldova Eco-Energetică, şi până în prezent, au fost depuse 200 de proiecte de eficienţă energetică şi surse de energie regenerabilă dintre care 65 au ajuns să fie premiate", a declarat Stephane Bride, Viceprim-Ministru, Ministru al Economiei.

La eveniment a fost present şi Pirkka Tapiola, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova. „Tot efortul pe care îl depunem împreună în sectorul energetic pentru a îmbunătăţi viaţa cetăţenilor Republicii Moldova poate da roade şi fi unul de succes doar o dată cu angajamentul tuturor actorilor: al consumatorilor ce doresc să îşi eficientizeze consumul de energie, dar şi al antreprenorilor, asemeni Dvs, ce vin cu idei şi iniţiative în sprijinul acestui proces”, a menţionat oficialul.

Gala Moldova Eco-Energetică a avut loc în contextul evenimentelor organizate în cadrul Săptămânii Eco-Energetice. La eveniment au participat peste 400 de invitaţi.

Moldova Eco-Energetică este organizată de Agenţia pentru Eficienţă Energetică, în parteneriat cu Proiectul Energie şi Biomasă din Moldova, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de PNUD Moldova. Competiţia Moldova Eco Energetică 2016 va fi lansată pe 5 martie a anului viitor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite