Interesele de la Moldovagaz îi costă zilnic pe consumatori 800 000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consumatorii plătesc suplimentar în ficare zi 800 000 de lei pentru gaz din  cauza amendamentului Furdui FOTO: Adevărul
Consumatorii plătesc suplimentar în ficare zi 800 000 de lei pentru gaz din  cauza amendamentului Furdui FOTO: Adevărul

Astăzi, Agenţia Naţională pentru Regelementare în Energetică (ANRE) organizează o şedinţă în care urmează să examineze tarifele la gaze. Experţii de la Chişinău susţin că evenimentul este o crimă din cauza valabilităţii amendamentului Furdui care scoate suplimentar din buzunarele moldovenilor 800.000 de lei pentru achitarea consumului.

Mai mulţi experţi au organizat ieri o conferinţă de presă în care au avertizat societatea şi guvernarea privind impactul social al politicilor dezastruoase ale statului în domeniul energetic. Astfel, reprezentanţii societăţii civile susţin că autorităţile nu au reacţionat la revendicările care vizează sectorul energetic incluse într-o rezoluţie din 23 septembrie şi că ANRE nu ar trebui să organizeze şedinţa de astăzi în care au fost reexaminate costurile incluse în tariful la gazele naturale.

Moldovenii achită suplimenar pentru gaz sute de mii de lei

Potrivit expertului IDIS „Viitorul”, Victor Parlicov, din creşterea de circa 15% a tarifului la gazele naturale aprobată în iulie de ANRE, 5,6% este cauzată de amendamentul propus de către deputatul liberal-democrat Simion Furdui. „Pe lângă faptul că este anti-european şi a fost introdus într-o lege care prevede expres adaptarea la directivele europene, acest amendament aduce suplimentar cheltuieli zilnice de 800.000 de lei”, a declarat Parlicov, ex-directorul ANRE.

Parlicov a mai afirmat că ar fi iresponsabil şi o crimă din partea ANRE să revadă tarifele în perioada când este încă în vigoare acest amendament. Mai mult, expertul susţine că nu vede nicio dorinţă din partea deputaţilor din orice fracţiune de a anula acest amendament, pentru că ulterior va fi foarte dificil ca tariful să fie diminuat. Victor Parlicov le-a mai reproşat reprezentanţilor Agenţiei că au prezentat la miezul nopţii proiectul de decizie privind valorile propuse spre majorare a tarifelor la energie fără ca experţii să-l vadă şi să îl poată examina.

Amendamentul şi interesele de la Moldovagaz

La rândul său, fostul director al ANRE Nicolae Răileanu susţine că Simion Furdui ar proteja anumite interese prin includerea acestui amendament, având în vedere că a condus Consiliul de Administraţie al Moldovagaz. Experţii mai spun că din cauza amendamentului, banii pe care îi achita Rusia Republicii Moldova pentru tranzitul de gaze erau incluşi în veniturile reglementate ale Moldovagaz, iar acum sunt folosiţi după bunul lor plac de către conducerea companiei. În acelaşi timp, Răileanu a anunţat că şedinţa de judecată privind examinarea cererii sale de a anula deciziile ANRE privind majorarea traifelor va avea loc astăzi, la ora 13:00, la Judecătoria Râşcani, deoarece în prima şedinţă reprezentantul Agenţiei a venit nepregătit, motivând că a aflat din presă despre proces.

ANRE, aşteptată astăzi în judecată

Expertul susţine că a acţionat în judecată ANRE în baza faptului că valorile costurilor incluse în tarif şi aprobate în cadrul şedinţelor din iulie sunt mai mici decât cele publicate în Monitorul Oficial. „Împreună cu Victor Parlicov am efectuat în 2011 mai multe controale în care am depistat cheltuieli nejustificate de peste 200 mii de lei, care ar trebui să fie luate în calcul la stabilirea tarifelor. ANRE nu a oferit un răspuns clar în această privinţă. Astfel, din cauza amendamentului Furdui şi a şedinţei de judecată, ANRE ar fi trebuit să amâne şedinţa de astăzi şi aprobarea tarifelor la gaze”, a precizat Nicolae Răileanu.

În concluzie, experţii în energetică susţin că chiar dacă moneda naţională s-a depreciat masiv, nu cetăţenii sunt cei care trebuie să plătească pentru miliardul furat prin majorarea tarifelor la gaze. Iar în condiţiile scăderii de două ori a preţului de import al gazelor naturale, tariful ar trebui să rămână acelaşi sau chiar să fie diminuat.

„Lucrurile pot ieşi de sub control”

Directorul ADEPT, Igor Boţan, a afirmat că impactul social al majorării tarifelor va fi unul devastator, lucrurile pot ieşi de sub control în special în cazul pensionarilor sau medicilor, profesorilor şi al altor bugetari care pur şi simplu nu vor avea bani pentru a-şi plăti întreţinerea.

Experţii s-au mai arătat indignaţi de faptul că din multitudinea de revendicări incluse într-o rezoluţie adoptată pe 23 septembrie, autorităţile au realizat doar ceea ce ţine de aprobarea bugetului ANRE. Astfel, reprezentanţii societăţii civile au cerut atunci anularea amendamentului Furdui, efectuarea controalelor la toţi operatorii sectorului energetic ce ţin de venituri, cheltuieli şi investiţii, prezentarea studiilor de fezabilitate privind interconectarea la sistemul energetic de peste Prut, asigurarea independenţei ANRE, crearea unui mecanism clar şi fără birocraţie în obţinerea compensaţiilor pentru sezonul rece care este unul inaccesibil pentru mulţi cetăţeni, dovadă fiind faptul că nu au fost cheltuiţi toţi banii prevăzuţi anul trecut în acest scop.

Menţionăm că ANRE a stabilit în iulie un tarif mediu la gaze de 6,3 lei, mai mare cu 15% faţă de cel care era în vigoare anterior, tarif suspendat până pe 15 noiembrie, iar reprezentanţii Moldovagaz vor un preţ de 8,3 lei pentru un metru cub de gaze pentru a rambursa în şapte ani datoriile de circa 720 milioane de dolari faţă de Gazprom.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite