Ministrul Agriculturii, către producători: prin proteste faţă de autorităţile moldoveneşti nu va fi soluţionată problema embargoului pus de Rusia

Ministrul Agriculturii, către producători: prin proteste faţă de autorităţile moldoveneşti nu va fi soluţionată problema embargoului pus de Rusia

Cele 5 milioane de euro pentru subvenţiile agricole sunt oferite printr-un grant al Comisiei Europene Foto: Adevărul

Fondul de subvenţionare în agricultură numără acum 564,7 milioane de lei. Acesta urmează a fi majorat cu încă 5 milioane de euro, bani promişi de Comisia Europeană. Informaţia a fost comunicată de ministrul agriculturii, Vasile Bumacov, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Oficialul a remarcat că în condiţiile embargourilor la vin, fructe şi conserve, impuse de Rusia, suma de subvenţionare este mică şi se caută noi resurse, transmite IPN.

Vasile Bumacov a subliniat că prin proteste nu se va rezolva nimic, făcând referire la acţiunile unor producători agricoli din nordul ţării care cer revenirea pe piaţa rusească. Mai mult chiar, oficialul zice că unii politicieni se folosesc de situaţia tensionată, pe care tot ei ar fi provocat-o prin demersuri către Moscova, ca să manipuleze cetăţenii.

„Noi cunoaştem foarte bine situaţia creată. Prin proteste nu se rezolvă nimic. Lucrăm şi căutăm soluţii. Avem întrevederi cu producătorii şi procesatorii să vedem ce propuneri au şi ei. Ducem negocieri cu băncile comerciale ca să fie reeşalonate datoriile pe care le au producătorii agricoli. Totodată, sunt gata oricând să mă întâlnesc cu colegii din Rusia pentru a discuta”, a comunicat ministrul.

Fiind întrebat despre efectele ultimului embargo impus de Moscova – asupra fructelor şi conservelor din Moldova – Vasile Bumacov a remarcat că, dacă s-ar pierde toată producţia, agricultorii ar înregistra un minus de 150 de milioane de dolari. „Însă nu se vor pierde fructele. Guvernul va procura o parte din mere pentru a le oferi la grădiniţe, şcoli şi în armată. De asemenea, colegii din România au anunţat că vor procura o anumit cantitate de mere din Moldova cu acelaşi scop. Mai avem şi piaţa Ucrainei, Belarus, UE”, a subliniat oficialul.

Ministrul a comunicat şi despre vizita sa recentă în SUA împreună cu un grup de vinificatori din Moldova. Vizita a fost integral pregătită şi achitată de către SUA. Vasile Bumacov a spus că experţii americani au rămas impresionaţi de vinurile din soiurile autohtone. În SUA s-a semnat un acord important în acest sens. Acum Moldova are nevoie de o companie care să asigure un flux constant de vinuri bune moldoveneşti pe piaţa SUA. Tot în SUA ministrul a reuşit să comunice cu reprezentanţii Băncii Mondiale care au promis să susţină domeniul agricol din Moldova în situaţia complicată creată.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările