Dispar firmele-fantomă, potrivit datelor Fiscului

Dispar firmele-fantomă, potrivit datelor Fiscului

Adrian Timotin, şef adjunct al Fiscului a anuntat succese remarcabile în lupta cu firmele-fantomă FOTO: fisc.md

În anul 2012, prejudiciile provocate bugetului de stat de activitatea firmelor-fantomă au constituit 138 de milioane de lei, fiind în scădere de aproape două ori comparativ cu anul 2011, anunţă administraţia Fiscului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unui raport al Fiscului, activitatea firmelor numite convenţional fantome este direcţionată, în special, spre „utilizarea în scopuri ilegale a facturilor fiscale, pentru a crea artificial trecerea în cont a TVA sau pentru a legaliza marfa de contrabandă“.

Reducere de 25 de ori a pagubelor

Fiscul anunţă o scădere drastică a numărului şi, mai ales, a prejudiciului provocat de activitatea acestor societăţi comerciale. Astfel, dacă în anul 2008 erau înregistrate 200 de firme-fantomă, apoi în anul 2012 numărul acestora a ajuns la 35. Valoarea pabubelor s-a diminuat şi mai mult: de la 3,4 miliarde de lei, în 2008, la 138 de milioane, în anul 2012.

Administraţia Fiscului susţine că acest fapt s-ar datora acţiunilor întreprinse de instituţie, inclusiv prin stabilirea mecanismului strict de eliberare şi limitarea numărului de facturi fiscale. Implementarea acestor metode a dus însă la apariţia unor probleme pentru agenţii economicii, care s-au pomenit în situaţia când nu au acces la facturi fiscale sau obţin un număr limitat.

„O posibilă liberalizare a acestei proceduri ar putea spori riscul revenirii la nivelul anului 2008, când prejudiciul cauzat de activitatea acestor firme se ridica la o cincime din bugetul de stat“, a declarat Adrian Timotin, şef-adjunct al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările