Executarea bugetului pe 2015, în atenţia Curţii de Conturi

Executarea bugetului pe 2015, în atenţia Curţii de Conturi

FOTO Arhivă

Bugetul anului 2015 s-a realizat în condiţii dificile determinate de recesiunea dezvoltării economice, creşterea semnificativă a inflaţiei, dar şi deprecierea monedei naţionale faţă de alte valute străine.

Ştiri pe aceeaşi temă

În plus, este vorba şi despre scăderea importurilor şi exporturilor faţă de anul precedent, sistarea debursărilor de granturi externe pentru susţinerea bugetului de stat de către donatorii externi. Concluziile sunt formulate în auditul Curţii de Conturi care a examinat Raportul Guvernului privind executarea bugetului de stat pentru anul trecut, transmite IPN.
 
Deşi veniturile bugetului de stat în ultimii şapte ani sunt în creştere continuă, totuşi trendul nivelului de executare a veniturilor în această perioadă a fost unul neuniform. Cel mai jos nivel de executare a fost înregistrat în anul 2015 (95,5%). Această situaţie este condiţionată şi de factori externi, dar şi de nivelul nesatisfăcător al preciziei prognozelor macroeconomice, care au stat la baza formării indicatorilor bugetari. Echipa de auditori ai Curţii de Conturi este de părere că şi veniturile pe tipuri de impozite şi taxe nu au fost prognozate, ţinând cont de situaţia reală , inclusiv încasările de TVA.
 
S-a constatat că nu au fost întreprinse măsuri relevante de către fondatorii  întreprinderilor de stat şi consiliile de acţionari ai societăţilor pe acţiuni cu capital majoritar de stat pentru a mări capitalul social din contul scutirilor acordate de la plata dividendelor/defalcărilor din profitul net obţinut, ceea ce a dus la neînregistrarea majorării capitalului social al statului în valoare de circa 4 milioane de lei. Totodată, se atestă o creşte continuă a volumului facilităţilor fiscale şi vamale acordate agenţilor economice. Astfel, faţă de anul 2014 acestea au crescut cu 2,4 miliarde de lei (43,9%), constituind la finele anului 2015 – 7,9 miliarde de lei.
 
Curtea de Conturi recomandă Guvernului să-şi revadă politicile şi să de-a dovadă de mai multă prudenţă la acordarea facilităţilor. Cu atât mai mult că restanţele la buget, deşi se diminuează, dar într-un ritm foarte lent. În ceea ce priveşte cheltuielile bugetului de stat, acestea s-au realizat sub nivelul prognozat, din lipsa de venituri şi de sistare a finanţării externe.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările