Doar 4% din cei ce lucrează în domeniul IT beneficiază de facilităţi fiscale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accesul la facilităţile fiscale acordate de autorităţi pentru sectorul IT trebuie să fie egal pentru toţi, susţine Vitalie Iurcu, directorul Moldtelecom. Acesta s-a arătat revoltat de faptul că multe din companiile IT nu achită impozite şi contribuţii în Fondul social şi cel al asigurărilor în sănătate, potrivit serviciului de presă al ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor.

"Facilităţile fiscale de unele singure nu asigură fluxul scontat de investiţii. Mai importantă pentru investitori este stabilitatea poltică, existenţa unor reguli clare de joc, încrederea în ziua de mâine, lipsa corupţiei şi birocraţiei", a declarat Pavel Filip, ministrul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor.

În acelaşi timp Vitalie Iurcu, directorul general al companiei Moldtelecom, a susţinut că accesul la facilităţile fiscale trebuie să fie egal pentru toţi.
"Astfel în prezent de înlesnirile fiscale pentru sectorul IT beneficiază doar 800 de specialişti din cei peste 20 de mii de angajaţi din domeniu. Aceştia produc mărfuri pentru comanditarii străini, iar în Republica Moldova nu sunt plătite impozite şi contribuţii în Fondul social şi cel al asigurărilor în sănătate".

Veaceslav Cunev, preşedintele Asociaţiei Naţionale din domeniul TIC, este de părere că renunţarea la facilităţile fiscale ar duce la o creştere semnificativă a migraţiei specialiştilor din sector. Potrivit lui Cunev statul ar trebui să renunţe la aplicarea accizelor şi taxelor vamale la importul echipamentului pentru sectorul IT.

Astăzi,14 mai, a fost dat startul "Zilelor TIC în Moldova-2012" organizate de Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor cu prilejul Zilei Mondiale a Telecomunicațiilor și Societății Informaționale.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite