Criza din România împinge marfa din Moldova spre Rusia

Criza din România împinge marfa din Moldova spre Rusia

Transporturile cu marfă din Moldova, iau calea Rusiei

În acelaşi timp, exportul în Federaţia Rusă a explodat până la 31 %. Analiştii explică fenomenul prin ieşirea mai rapidă din criză a Rusiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Criza economică mondială a provocat în 2009, o scădere abruptă cu circa 40% a comerţului moldo-român. Efectele au continuat să se resimtă şi anul curent, fiind afectat în special exportul de mărfuri moldoveneşti pe piaţa românească, în timp importul a crescut, arată rapoartele Biroului Naţional de Statistică.
Viorel Chivriga, expert la Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul", este optimist şi nu vede nimic grav în scăderea exporturilor şi spune că de vină a fost mai degrabă cererea slabă de mărfuri moldoveneşti pe piaţa românească. „Până la finele anului, sunt sigur că vom avea o creştere a exporturilor, comparativ cu anul trecut, datorită recoltei bune din acest an", declară el, pentru Adevărul.

Exportul de zahăr, îngheţat nouă luni
Balanţa exportului moldovenesc către România a fost dezechilibrată de reducerea drastică a livrărilor de zahăr. Potrivit datelor oficiale, în 2009, 99% din exportul de zahărul moldovenesc către piaţa din Uniunea Europeană ajungea în România, în timp ce în primele nouă luni ale acestui an exportul de zahăr peste Prut a fost aproape inexistent.
Expertul Alex Oprunenco, director de programe internaţionale la centrul analitic „Expert-grup" găseşte drept altă cauză a fenomenului criza economică şi scăderea puterii de cumpărare din România. „În acelaşi timp în Federaţia Rusă, după o prăbuşire în 2009, economia şi-a revenit şi atestă o creştere robustă în anul curent. Totodată Rusia şi-a permis să pompeze importante resurse financiare în menţinerea puterii de cumpărare a populaţiei, ceea ce în final s-a reflectat prin creşterea cererii de mărfuri, inclusiv din Republica Moldova", consideră Oprunenco.

Criza politică, o altă cauză
În pofida tendinţelor generale pozitive, potenţialul relaţiilor economice moldo-române nu este pe deplin explorat, susţin specialiştii. O serie de factori au împiedicat până în 2009 intensificarea acestor relaţii în ambele ţări: politicile opace de privatizare, tensiunile politice, dificultăţile în asigurarea unui trafic feroviar şi vamal adecvat, calitatea joasă a guvernării.
Pe de altă parte, Viorel Chivriga spune că în ultimul an s-au făcut observate o serie de evoluţii pozitive în relaţiile economice moldo-române, pentru stimularea cărora au fost organizate o serie de forumuri mixte economice, nu doar la Chişinău, ci şi în câteva centre economice din provincie. Lucrurile ar putea să se schimbe radical, dacă situaţia politică se va stabiliza în Republica Moldova, iar România va ieşi din criza economică, conchide expertul.

CITAT
„Până la finele anului, sunt sigur că vom avea o creştere a exporturilor, comparativ cu anul trecut, datorită recoltei bune din acest an"
Viorel Chivriga, expert la IDIS „Viitorul"

Ce se exportă în România
fire, cabluri şi alte conductoare electrice - circa 40%
îmbrăcăminte şi accesorii de îmbrăcăminte - circa 7 %
încălţăminte şi părţi de încălţăminte - circa 5%.
ulei de floarea soarelui - circa 5%

Ce se importă din România
produse petroliere - circa 31,4%
maşini şi aparate electrice - circa 16,1%
produse agroalimentare - circa 10,8%
produse ale industriei chimice - circa 9%


*Date publicate de Banca Naţională a Moldovei, pentru prima jumătate a anului 2010


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările