Clienţii băncilor devalizate nu vor mai depune bani în cont. Ce se întâmplă cu cei care au datorii la aceste bănci

Clienţii băncilor devalizate nu vor mai depune bani în
cont. Ce se întâmplă cu cei care au datorii la aceste bănci

Băncile devalizate nu vor mai încasa bani în conturile depozitelor le vedere sau la termen FOTO: Adevărul

Persoanele juridice şi cele fizice nu vor mai depune bani în conturile Băncii de Economii, Unibank şi Băncii Sociale, începând cu 9 octombrie.

Potrivit unui comunicat emis de Banca Naţională a Moldovei (BNM), alimentarea la conturi la cele trei bănci va fi sistată din 9 octombrie, ora 21:00, în vederea pregătirii acestora pentru iniţierea procesului de lichidare. După această dată, toţi banii care vor fi transferaţi la aceste conturi vor fi returnaţi deţinătorilor, cu excepţia plăţilor pentru creditele contractate de la băncile devalizate.

„Clienţii acestor bănci vor avea în continuare acces la depozitele la vedere şi la termen în limita soldului disponibil în conturi. Înainte de retragerea licenţelor, soldurile neutilizate din depozitele persoanelor fizice şi juridice vor fi transferate în mod centralizat la alte bănci, cu păstrarea condiţiilor contractuale de depozit existente”, precizează reprezentanţii BNM.

Clienţii vor afla care sunt băncile în care au fost transferate soldurile conturilor de depozit la subdiviziunile teritoriale la care sunt deserviţi şi prin intermediul mass-media.

Banca Naţională a anunţat anterior că, începând cu 9 octombrie, ora 21:00,  vor fi oprite şi operaţiunile cu cardurile bancare emise de băncile devalizate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările