Ce nu le spune guvernarea agenţilor economici despre Acordul cu UE

Ce nu
le spune guvernarea agenţilor economici despre Acordul cu UE

Businessul mic şi mijlociu va fi afectat de DCFTA FOTO: Adevărul

Experţii internaţionali atenţionează reprezentanţii businessului mic şi mijlociu din Republica Moldova despre faptul că pentru a beneficia de oportunităţile Acordului de Liber Schimb cu Uniunea Europeană va fi necesar să facă faţă schimbărilor, provocărilor şi dificultăţilor legate de respectarea noilor reguli.

Ştiri pe aceeaşi temă

Uniunea Europeană a decis să ofere ajutor agenţilor economici din Republica Moldova pentru a face faţă mai uşor schimbărilor care vor surveni o dată cu implementarea prevederilor economice ale Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Experţii europeni au realizat un studiu pentru a înţelege mai bine starea de lucruri din businessul mic şi mijlociu din Republica Moldova pe care l-au lansat, ieri, în cadrul unor dezbateri despre oportunităţile şi provocările Acordului de Liber Schimb cu UE (DCFTA). Autorii studiului susţin că aceste acţiuni se înscriu în contextul negocierilor cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în vederea obţinerii unui pachet de măsuri de suport pentru întreprinderile mici şi mijlocii autohtone în aplicarea regulilor europene în gestionarea afacerilor.

Oportunităţile şi provocările DCFTA

Potrivit şefului Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, pentru a beneficia de avantajele integrării europene a mediului de afaceri din Republica Moldova, agenţii economici se vor confrunta cu două mari probleme: accesul la tehnologii şi accesul la finanţare. La rândul său, reprezentantul echipei care a realizat studiul, Mark Hellyer, a declarat că o dată cu alinierea mediului de afaceri la standardele europene, vor apărea o mulţime de oportunităţi pentru businessul mic şi mijlociu datorită celor 500 de milioane de consumatori care trăiesc în ţări unde valoarea PIB pe cap de locuitor este foarte înaltă.

Agenţii economici nu ştiu ce-i aşteaptă

Un sondaj realizat în cadrul studiului arată că doar 20% din reprezentanţii micului business care au fost intervievaţi ştiu cum să acceadă pe piaţa europeană sau de unde pot să obţină informaţii despre acest proces. De asemenea, 18% din respondenţi cred că regulile europene sunt valabile doar pentru exportatori, ceea ce este o percepţie greşită. „Două treimi din agenţii economici nu ştiu cum DCFTA le va afecta activitatea, numai 23% susţin că au capacitatea internă de a corespunde normelor europene şi doar 16% din cei care activează în micul business susţin că au acces la finanţare pentru a face faţă pieţei europene.

Guvernul nu vorbeşte despre utilaje pentru dioxine sau emisii de gaze

Mark Hellyer susţine că sunt 600-700 de reguli noi pe care micile întreprinderi trebuie să le respecte, cum ar fi faptul că trebuie să îşi doteze unităţile de transport cu tahograf pentru evaluarea emisiilor de gaze şi să efectueze lunar verificarea tehnică a acestuia, că angajaţii din construcţie vor trebui să aibă haine de protecţie sau că producătorii de carne de pasăre vor trebui să aibă utilaj pentru monitorizarea dioxinelor. „Sunt necesare investiţii şi acces la tehnologii şi cunoştinţe pentru ca fiecare să ştie, de exemplu, în agricultură totul despre monitorizarea organismelor modificate genetic sau de spre raportarea contabilă şi efectuarea auditului. Guvernul vorbeşte despre legi, dar nu spune concret care sunt aspectele tehnice şi care este modul practic al implementării DCFTA. Este necesar ca să fie un „campion” în elaborarea mesajelor pentru aceste întreprinderi. Nu vreau să vă sperii, dar urmează schimbări, provocări şi dificultăţi”, a declarat Mark Hellyer.

Expertul Mark Hellyer a mai menţionat că aceste prevederi nu vor fi implementate imediat, dar pe parcursul a zece ani, de aceea întreprinderile mici şi mijlocii trebuie să se pregătească din timp pentru a reduce din costuri şi pentru a evita dificultăţile.

UE a oferit un instrument de finanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii din Republicii Moldova, Georgiei şi Ucrainei, care a fost lansat la 21 mai şi are un buget de 200 de milioane de euro grant pentru cele trei ţări şi un fond total de 2 miliarde de euro sub formă de credite.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările