BNM: Rata anuală a inflaţiei în luna mai a scăzut

BNM: Rata anuală a inflaţiei în luna mai a scăzut

FOTO IPN

Rata anuală a inflaţiei în luna mai anul curent a constituit 2,8%, cu 0,9 puncte procentuale mai puţin faţă de luna precedentă şi a ieşit anticipat (în conformitate cu prognozele publicate anterior) sub limita inferioară a intervalului de variaţie de ±1,5 puncte procentuale de la ţinta de 5,0%.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dinamica inflaţiei în luna mai a fost determinată de cererea agregată modestă şi de efectul unei perioade de bază înalte din anul 2017. Pentru perioada următoare, Banca Naţională a Moldovei anticipează o cerere agregată modestă, însă aproape de potenţial, care va genera în continuare presiuni dezinflaţioniste, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al instituţiei bancare.

Cea mai mare contribuţie la rata anuală a inflaţiei, 1,7 puncte procentuale, au înregistrat preţurile la produsele alimentare. Inflaţia de bază şi preţurile la combustibili au avut un impact de 1,1 şi, respectiv, 0,5 puncte procentuale. Preţurile reglementate au generat o contribuţie negativă de minus 0,5 puncte procentuale, cu 0,1 puncte procentuale inferioară lunii precedente.

Rata lunară a inflaţiei de bază în luna mai a înregistrat o creştere de 0,4%. Cele mai semnificative majorări de preţuri s-au înregistrat la componentele „cultură şi odihnă”, ca urmare a majorării cu 43,6% a preţurilor la turismul peste hotarele ţării, şi la „ţigări”, 1,2%. O diminuare a preţurilor a înregistrat segmentul „educaţie şi învăţământ”, ca urmare a scăderii plăţilor pentru creşe şi grădiniţe de copii cu 2,4% şi „autoturisme şi remorci”, 1,5%.

Micşorarea preţurilor la produsele alimentare faţă de luna aprilie 2018 cu 0,5% a fost condiţionată în special de scăderea preţurilor la ouă (-18,4%), la legume proaspete (-3,1%), la zahăr (-1,8 %) şi la produse lactate şi lapte (-1,2%). Concomitent, preţurile la produsele alimentare s-au majorat ca urmare a sporirii preţurilor la cartofi (19,8%), la fructe proaspete (0,9%) şi la băuturi alcoolice (0,4%). Cu excluderea factorului sezonier, preţurile la produsele alimentare au scăzut cu 0,3% faţă de nivelul lunii precedente.

În luna mai 2018, preţurile la combustibili s-au majorat cu 1,8% faţă de nivelul lunii precedente. Această evoluţie a fost influenţată, preponderent, de creşterea preţurilor la carburanţi, cu 3,6%, generând o contribuţie de 1,9 puncte procentuale. Dinamica acestora a fost cauzată de majorările de preţuri la benzină şi motorină conform tendinţei preţurilor la petrol pe piaţa internaţională.

Începând cu a doua jumătate a trimestrului III, BNM menţionează intensificarea riscurilor asociate perspectivei inflaţiei. Acestea derivă din creşterea preţurilor internaţionale la petrol şi materii prime, incertitudinea cu privire la durata acestei creşteri (care împreuna cu alţi factori ar putea determina deciziile aferente tarifelor la serviciile reglementate în 2019), disensiunile comerciale dintre principalii actori ai economiei mondiale, vulnerabilitatea preţurilor la produsele agricole autohtone faţă de condiţiile meteorologice, şi respectiv incertitudinile privind recolta din anul 2018.

 

 
citeste totul despre: