BNM: Răspândirea coronavirusului induce surse suplimentare de presiuni dezinflaţioniste

BNM: Răspândirea coronavirusului induce surse suplimentare de presiuni dezinflaţioniste

La această etapă, răspândirea coronavirusului induce surse suplimentare de presiuni dezinflaţioniste asupra nivelului preţurilor de consum. În acest fel, informaţia cu privire la rata anuală a inflaţiei în lunile ianuarie şi februarie, precum şi evenimentele conturate după runda de prognoză precedentă denotă riscul unei traiectorii inferioare celei publicate în Raportul asupra inflaţiei nr. 1.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu aceste precizări vine Banca Naţională a Moldovei, răspunzând la mai multe întrebări legate de sectorul bancar al Republicii Moldova în contextul situaţiei de urgenţă din ţară, transmite IPN.

Potrivit BNM, atât pentru începutul anului 2020, cât şi pentru orizontul de prognoză până la începutul anului viitor, principalele riscuri sunt dezinflaţioniste, determinate în principal de condiţiile meteorologice atipice, eliminarea unor prevederi existente anterior în politica fiscală, deviaţia PIB mai joasă pentru anul curent ca urmare a impactului asupra economiei autohtone a măsurilor autorităţilor pentru a opri răspândirea COVID-19, dar şi un mediu extern mai dezinflaţionist.

Urmare evoluţiei situaţiei epidemiologice, cererea mondială a fost revizuită în diminuare, ceea ce a rezultat într-o prognoză inferioară a preţurilor internaţionale la produsele alimentare, la petrol şi gaz pentru întreg orizontul de prognoză.

Banca Naţională are mandatul legal de a menţine stabilitatea preţurilor, dar nu posedă atribuţii de stimulare directă a mediului de afaceri. BNM precizează că, prin promovarea unei politici monetare adecvate, reuşeşte să protejeze puterea de cumpărare a populaţiei şi să asigure condiţii optime, sub aspectul atribuţiilor sale, pentru revenirea şi creşterea economică.

Sub aspect monetar, Banca Naţională a diminuat valoarea ratelor la principalele instrumente de politică monetară pe fundalul incertitudinilor şi încetinirii creşterii economice. Astfel, banii vor deveni mai accesibili pentru economie şi ratele la creditele pentru finanţare urmează să se diminueze în condiţiile impuse de situaţia de urgenţă. Au fost eliberate şi volume mari de lichidităţi în sectorul bancar, astfel încât, populaţia să beneficieze de o flexibilitate pentru plata ratelor la credite şi agenţii economici să poată să-şi suplinească necesarul de numerar pentru activitatea operaţională.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: