Bitcoin, la un nou maxim istoric: Principala criptomonedă a ajuns să valoreze aproape 67.000 de dolari

Bitcoin, la un nou maxim istoric: Principala criptomonedă a ajuns să valoreze aproape 67.000 de dolari

Preţul Bitcoin a atins un nou maxim istoric, depăşind valoarea de 66.000 de dolari, după lansarea primului fond de tranzacţionare cu expunere în această criptomonedă, relatează Euronews, citat de Digi24.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit sursei citate, Bitcoin, care valora mai puţin de un dolar în urmă cu 12 ani, a atins un vârf de 66.998 de dolari. Este o creştere de peste 50% faţă de acum o lună şi de peste 450% faţă de acum un an.

Criptomoneda a recâştigat teren în ultima lună datorită anunţului lansării primului fond de tranzacţionare (ETF) legat de preţul său la Bursa din New York. Investitorii speră că noi fonduri de acest tip vor putea intra pe piaţa criptomonedelor. Fondurile de tip ETF sunt o colecţie diversificată de active care se tranzacţionează pe bursă, la fel ca acţiunile.

Prima sesiune de tranzacţionare la bursă pare să fi fost un succes, deoarece fondul a înregistrat 24,4 milioane de tranzacţii şi a încheiat sesiunea la o cotaţie mai ridicată decât cea de pornire.

„Acest lucru arată că există un interes puternic al investitorilor pentru expunerea pe Bitcoin”, a spus Fawad Razaqzada, analist la ThinkMarkets. El a adăugat că achiziţionarea de active ale acestui fond nu reprezintă o investiţie directă în Bitcoin.

Cumpărând acţiuni ale acestui nou fond, investitorii nu vor paria direct pe Bitcoin, a explicat el. Banii lor vor fi investiţi în contracte viitoare legate de criptomonedă.

Aspectul indirect al acestei investiţii a fost crucial pentru autoritatea de reglementare a pieţei din SUA, SEC, care a avertizat în mod regulat despre volatilitatea ridicată a Bitcoin. Autorităţile de reglementare au ezitat să ia o poziţie pe subiectul criptomonedelor, a căror reţea descentralizată este deificil de controlat.

Cu toate acestea, multe dintre firmele mari de tehnologie sau din domeniul investiţiilor financiare au anunţat noi proiecte legate de criptomonede în ultimele 12 luni.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările