Benzina şi motorina se ieftinesc cu 5 şi 9 bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
benzinarie benzina motorina carburanti foto adevarul

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică anunţă preţuri plafon pentru benzină şi motorină cu 5 şi respectiv, cu 9 bani mai mici. Astfel, începând cu miercuri, 27 iunie, un litru de benzină cu cifra octanică 95 va costa cel mult 19,10 lei, iar un litru de motorină – 17 lei, transmite IPN.

Preţurile plafon de comercializare cu amănuntul pentru benzină şi motorină se calculează în baza cotaţiilor medii Platts recalculate în lei moldoveneşti reieşind din rata oficială medie de schimb a monedei naţionale stabilită de Banca Naţională a Moldovei în raport cu dolarul pentru ultimele 14 zile calendaristice.

Potrivit ANRE, comparativ cu preţurile plafon actuale, în perioada (12-25 iunie) cotaţiile medii Platts s-au micşorat cu 13,26 dolari/tona pentru benzină (-1,86%) şi cu 14,66 dolari/tona pentru motorină (-2,22%). Cursul mediu de schimb al monedei naţionale în raport cu dolarul a constituit 16,8264 lei/dolar. Astfel, micşorarea cotaţiilor medii Platts recalculate în lei moldoveneşti a constituit 0,05 lei/litru pentru benzină şi 0,09 lei/litru pentru motorină inclusiv TVA.

Celelalte componente ale preţului plafon, în ultimele două săptămâni, au rămas nemodificate, fiind compuse din cota taxei pe valoarea adăugată de 20%, cota accizului de 3,76 lei/litru pentru benzină şi 1,76 lei/litru pentru motorină.

Preţurile sunt valabile până pe 10 iulie.

ANRE a anunţat în repetate rânduri majorarea preţurilor plafon la carburanţi, ultimele două decizii fiind suspendate, prima la solicitarea premierului, iar a doua prin dispoziţia instanţei de judecată sesizată de Ministerul Economiei şi Infrastructurii. Până miercuri sunt în vigoare preţurile plafon anunţate la 15 mai: 19,15 lei pentru un litru pentru benzină şi 17,09 lei pentru un litru de motorină. Nemulţumiţi de majorări, şoferii mobilizaţi pe relaţiile de socializare au organizat mai multe proteste.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite