Azi la Chişinău, mâine la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 20 de vinării din toate regiunile vitivinicole ale Republicii Moldova, inclusiv mici producători, se reunesc, astăzi 17 mai, la Chişinău, la Ediţia de Primăvară a Vernisajului Vinului. Mâine, un eveniment asemănător va avea loc pentru prima dată în Bucureşti: O selecţie vastă de producatori de vin din Republica Moldova va fi prezentă vineri, 18 mai, la Hotel Athenee Palace Hilton, în cadrul unui eveniment intitulat „Tast

Potrivit lui Constantin Sârghi, preşedintele Asociaţiei producătorilor şi exportatorilor de vinuri din Moldova, ideea de a organiza un Vernisaj al Vinului a apărut din dorinţa de a promova cultura consumului calitativ de vinuri şi de a pune în valoare vinurile de calitate produse în Moldova. La Vernisaj vor fi oferite pentru degustare vinuri albe, roze şi roşii seci, vinuri spumante şi de desert. De asemenea, vor putea fi degustate vinuri de soi: Cabernet Sauvignon, Chardonnay, Merlot, Saperavi, Muscat, Pinot, Traminer, care provin din zone diferite, precum şi vinuri de asamblaj, din amestec de soiuri.

Pentru prima dată, un juriu de specialişti în vinificaţie va identifica vinurile reprezentative recomandate consumatorilor, după care vor fi înmânate premiile vinurilor câştigătoare. Consumatorii vor avea, de asemenea, ocazia de a-şi da votul pentru vinul preferat, în final urmând să fie acordat Premiul "Preferinţa Consumatorului".

Bucureştenii degustă Moldova la Athenee Palace Hilton

Pentru prima dată în Bucureşti, o selecţie atât de vastă de producatori de vin din Republica Moldova va fi prezentă vineri, 18 mai, la Hotel Athenee Palace Hilton, sala Le Diplomate, în cadrul unui eveniment intitulat „Taste Moldova".
Manifestarea profesională va debuta cu un master class cu degustare ghidată despre vinurile din Moldova, susţinut de somelierul Sergiu Nedelea şi dedicat profesioniştilor din industria vinului şi din HoReCa, dar şi reprezentanţilor presei.

Taste Moldova va continua cu o degustare comparativă, la care vor participa aproximativ 150 de persoane din zona comercială a vinului - importatori, distribuitori, retail şi HoReCa - şi mass-media, pentru ca, în final, evenimentul să se deschidă şi către marele public.

Ocazie cu care amatorii de vin din România vor avea ocazia să discute cu personalul cramelor prezente la Taste Moldova şi să deguste vinurile prezentate. Iar vinuri vor fi, pentru toate gusturile şi pentru toate buzunarele, la toate cele 13 standuri ale expozanţilor.

Vor fi şi producători deja cunoscuţi pe piaţa românească, precum Cricova, Purcari, Bostavan, Lion Gri, Chateau Vartely, dar şi nume noi pentru majoritatea consumatorilor de vin, precum Fautor, Suvorov Vin, DK Intertrade, Vinăria Ţiganca, Vinăria Căinari, Cimişlia, Agro-Vin Bulboaca, Dionysos Mereni şi Migdal-P.

Evenimentul de la Bucureşti face parte dintr-un amplu program de promovare a vinurilor moldoveneşti, promovat de USAID în parteneriat cu forul olandez CBI şi cu Programul de Promovare Investitiilor si Commertului în Tarile Regiunei Marei Negre (UNDP BSTIP).

Expoziţia vinului moldovenesc de la Bucureşti a fost precedată de două manifestări similare, susţinute anul trecut în Praga şi în Varşovia.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite