Aproape 5 milioane de dolari din partea Japoniei pentru dezvoltarea agriculturii conservative din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

106 tractoare vor putea fi procurate dintr-un grant de 4,8 milioane de dolari pe care îi va acorda Guvernul Japoniei autorităţilor Republicii Moldova. Implementarea proiectului de dezvoltare a agriculturii conservative în Moldova, semnat la 7 martie, a fost tema discuţiei dintre Vasile Bâtca, ministrul Agriculturii, cu Masanobu Yoshii, ambasador al Japoniei la Chişinău, care a efectuat vineri, 22 septembrie, o vizită de curtoazie la minister.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului, în cadrul discuţiilor, ministrul Vasile Bâtca şi-a exprimat recunoştinţa pentru suportul oferit Republicii Moldova şi a reiterat disponibilitatea de a colabora în vederea dezvoltării agriculturii moldoveneşti. 

„Mă bucur că iniţiem un proiect de dezvoltare a agriculturii conservative şi de dezvoltare a unui sistem durabil de gestionare a solurilor, ce are o importanţă deosebită pentru noi”, a precizat Vasile Bâtca, transmite IPN.

Masanobu Yoshii, ambasadorul Japoniei la Chişinău a spus că ţara sa este dispusă să ofere sprijin pentru fermierii din Republica Moldova şi că îşi doresc să fie sporit importul de grâu şi vinuri din Republica Moldova către Japonia. Potrivit diplomatului, oamenii de afaceri din Japonia au un interes deosebit pentru vinurile moldoveneşti. 

„Suntem interesaţi să iniţiem proiecte comune. Utilizarea de către fermieri a tehnologiilor moderne în domeniul agricol are rolul de a asigura o agricultură durabilă, adaptată schimbărilor climatice”, a menţionat Masanobu Yoshii.

Cu sprijinul Guvernului Japoniei, în Republica Moldova sunt în derulare patru proiecte în domeniul agriculturii, în valoare de 65 de milioane de dolari.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite