„Afaceri” cu centrele de BAC. Ministerul Educaţiei, acuzat de cheltuirea ilegală a banilor publici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul Educaţiei a cheltuit ilegal banii publici FOTO: Alexandru Tarlev
Ministerul Educaţiei a cheltuit ilegal banii publici FOTO: Alexandru Tarlev

Ministerul Educaţiei din Republica Moldova este acuzat că a organizat achiziţii publice, achiziţionând servicii fără a organiza un concurs de oferte sau achitând sume semnificative pe lucrări care nu au fost efectuate.

Potrivit raportului prezentat de Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), fosta conducere a Ministerului Educaţiei ar fi primit de la stat o sumă cu 38 milioane de lei sau cu 8% mai mică faţă de ce era prevăzut în planul de achiziţii. Auditul la care au participat şi experţii Băncii Mondiale relevă faptul că la unele concursuri de achiziţii publice Ministerul Educaţiei nu a putut să argumenteze legal de ce a ales ca să partcipe doar un singur ofertant. De exemplu, reprezentanţii ministerului au ales ca Centrul de Telecomunicaţii Speciale să asigure „crearea reţelei virtuale” ale sistemului de supraveghere video la BAC, explicând că este singura instituţie care poate face acest lucru, deşi, de facto, serviciile care au costat 2 milioane de lei au fost prestate de un alt agent economic. Legislaţia a fost încălcată prin faptul că atunci când licitaţia este organizată „dintr-o singură sursă”, serviciile nu pot fi transmise unui alt operator.

În acelaşi timp, Ministerul Educaţiei a achitat 2,2 milioane de lei unui agent economic pentru servicii de montare, lansare şi programare a 37 de centre de bacalaureat. Totuşi, auditorii au depistat că aceste lucrări au fost efectuate doar la 29 de centre, fiind aruncaţi bani în vânt în sumă de circa 138 mii de lei. Reprezentanţii CCRM au mai dezvăluit că resposanbilii de educaţie s-au grăbit să contracteze fără concurs şi un agent economic pentru servicii de asigurare obligatorie a 100 de unităţi de transport, argumentând că sunt în criză de timp, deşi documentele au arătat că era timp suficient pentru a organiza o licitaţie publică la care să participe mai mulţi ofertanţi.

Prezent la şedinţa Curţii, fostul viceministru al Educaţiei, Igor Grosu, care a făcut parte din grupul de lucru privind organizarea achiziţiilor publice, a recunoscut neregurile depistate în cadrul auditului şi a dat vina pe faptul că a fost nevoit „să înveţe din mers anumite lucruri”. Referitor la faptul că contractarea fără concurs a Centrului de Telecomunicaţii Speciale pentru instalarea sistemului de supraveghere video la BAC, Igor Grosu a menţionat că nu toate tipurile de servicii au fost preluate de celălalt agent economic.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite