Decizia de suspendare a concesionării Aeroportului Internaţional Chişinău ar putea provoca reacţii negative la Moscova
0La doar o zi după depunerea sesizării deputaţilor liberali reformatori, prin care se solicita verificarea constituţionalităţii deciziei Guvernului cu privire la desfăşurarea concursului de concesionare a activelor Aeroportului Internaţional Chişinău, Curtea Constituţională a decis să o suspende. Hotărârea ar putea fi interpretată ca o încercare a bloca accesul investitorilor ruşi pe piaţa Republicii Moldova.
Astfel Înalta Curte a declarat admisibilă sesizarea deputaţilor liberali reformatori. Totodată a hotărât să suspende „acţiunea Hotărârii Guvernului din 30 mai 2013 cu privire la aprobarea concesionării activelor ÎS „Aeroportul Internaţional Chişinău” şi a condiţiilor concesionării acestora, până la soluţionarea în fond a cauzei cu emiterea unei decizii sau hotărâri definitive“.
Motivul invocat de Înalta Curte este „evitarea prejudiciilor şi consecinţelor negative iminente pentru securitatea economică sau financiară a statului“.
Reprezentanţii Ministerului Economiei au refuzat să comenteze decizia.
În acelaşi timp economistul Alexandru Fală a salutat decizia Curţii Constituţionale. „Cred că instanţa a procedat corect şi a arătat astfel că în ţară există şi justiţie. Investitorul nu a reuşit să facă investiţii în Aeroport şi nu vor exista pretenţii de prejudicii“, a afirmat expertul.
Surse neoficiale spun însă că o eventuală rupere a acordului de concesiune ar putea „provoca nemulţumirea Moscovei, care va interpreta o astfel de evoluţie drept discriminare a investitorilor ruşi“.