A fost ratificat acordul cu UE privind asistenţa macrofinanciară de 100 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat proiectele de legi pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană privind asistenţa macrofinanciară, precum şi a Memorandumului de înţelegere în acest sens. Documentul prevede un împrumut în valoare de până la o sută de milioane de euro, care urmează să fie acordat în două tranşe egale, transmite IPN.

Potrivit vicepremierului Serghei Puşcuţa, ministru al finanţelor, obiectivul asistenţei macrofinanciare respective este de  atenua balanţa de plăţi şi necesităţile bugetului şi de a sprijini Republica Moldova în situaţia financiară actuală.

Debursarea primei tranşe este necondiţionată, în timp ce a doua tranşă va depinde de progresele înregistrate în implementarea prevederilor Memorandumului de înţelegere. Pentru debursarea celei de-a doua tranşe sunt propuse şase acţiuni pe mai multe domenii. Este vorba despre climatul de afaceri, buna guvernare şi lupta împotriva corupţiei, gestionarea finanţelor publice. Astfel, acest acord vine să susţină o vastă agendă de reforme coordonate cu Uniunea Europeană

Maturitatea împrumutului este de cel mult15 ani. Rambursarea împrumutului va avea loc într-o singură plată. Rata dobânzii aplicată pentru fiecare tranşă va depinde de costul la care se va împrumuta Comisia Europeană pe piaţa financiară internaţională.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite