Începe războiul gazelor! Gazprom a majorat cu 80% preţul metanului pentru Ucraina

Începe războiul gazelor! Gazprom a majorat cu 80% preţul metanului pentru Ucraina

Gazprom deţine monopolul livrărilor de gaze din Rusia FOTO Reuters

De la 1 aprilie 2014 Ucraina trebuie să achite un tarif de 485 de dolari pentru o mie de metri cubi, a anunţat Alexei Miller, preşedintele gigantului Gazprom, în cadrul unei întrevederi cu premierul rus Dmitri Medvedev. Noul preţ este aproape dublu faţă de cel anterior, potrivit Vedomosti.ru.

Ştiri pe aceeaşi temă

Premierul rus a anunţat că Ucraina nu mai beneficiază de taxa zero la importurile de gaze din Rusia, ca urmare a revizuirii acordurilor ruso-ucrainene de la Harkov.

Dmitri Medvedev a estimat pierderile Rusiei la circa 11 miliarde de dolari, ca urmare a scutirilor de taxe acordate în anterior la importul de gaze.

Totodată, Gazprom a cerut Ucrainei să crească volumul de gaze din depozite, pentru ca fluxul de gaze spre consumatorii europeni să nu fie afectat.

Anterior Yuri Prodan, ministrul Energeticii din Ucraina a declarat că ţara sa nu va plăti un preţ mai mare de 387 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze.

Mai mulţi experţi au avertizat că există riscul unui nou război al gazelor. cu repetarea scenariului din anul 2009.

O eventuală sistare a livrărilor de gaze prin Ucraina ar putea afecta grav Republica Moldova, în condiţiile în care ţara noastră nu deţine stocuri de metan şi depinde în proporţie de 100% de importurile din Rusia.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: