DROGURI Miere „suspectă" de albini la penitenciarul din Soroca

DROGURI Miere „suspectă

Aceste droguri puteau ajunge la un deținut din Soroca

Angajații penitenciarului nr. 6 din Soroca au contracarat o tentativă de transmitere a substanţelor narcotice, destinate unui deţinut din această instituție.

Suspiciunile gardienilor au fost confirmate, când în urma unei verificări a coletului cu alimente a fost depistată şi ridicată o substanţă de culoare albă în stare solidă, camuflată într-o sticlă de plastic cu miere de albini.

În consecinţă, pe cazul dat au fost informaţi colaboratorii de poliţie ai Comisariatului raional de Poliție Soroca, care urmează să stabilească provenienţa drogurilor, anunță site-ul oficial al Departamentului Instituții Penitenciare. În zilele următoare, se va decide asupra intentării cauzei penale.

Dacă va fi găsită vinovată, persoana care a transmis drogurile riscă detenţie de până la patru ani.

Departamentul Instiuţiilor Penitenciare vine cu un apel către toţi cetăţenii, privind neadmiterea pătrunderii stupefiantelor şi a obiectelor interzise în instituţiile penitenciare prin intermediul coletelor adresate deţinuţilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: