Vladislav Gribincea: Implementarea Legii Procuraturii depinde de procurori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua Lege cu privire la Procuratură este una dintre cele mai moderne din Europa, însă valorificarea ei depinde de procurori. Declaraţia a fost făcută de către directorul Centrului de resurse juridice, Vladislav Gribincea, în cadrul emisiunii „Pahomi” de la postul de televiziune „Realitatea TV”, transmite IPN.

„Să nu ne facem iluzii că dacă este o lege bună, va schimba sistemul. O lege bună poate sta la baza schimbărilor. Depinde de procurori cum vor valorifica această lege. Vom vedea dacă doresc schimbări sau vor conserva sistemul. Sper că sunt mulţi procurori oneşti”, a spus Gribincea, care este şi şeful grupului de lucru pentru elaborarea proiectului Legii cu privire la Procuratură.

Potrivit lui Vladislav Gribincea, caracteristica principală a Legii cu privire la Procuratură este independenţa procurorilor. „Superiorii nu se vor mai putea implica în dosarele gestionate de către procurori. Cu atât mai mult procurorul general, funcţie care va fi una mai mult managerială”.

Gribincea consideră important că a fost exclusă militarizarea Procuraturii. „Procurorii nu vor mai purta epoleţi, uniformă şi armă din dotare. Ştiu că la mulţi dintre procurori nu le-a plăcut acest lucru. Un lucru neînsemnat, dar care are importanţă pentru asigurarea independenţei procurorilor”, a adăugat Gribincea.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite