VIDEO Un bătrân i-a tras un pumn în faţă ministrului Valentina Buliga

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bătrânul este cercetat penal pentru huliganism FOTO: captură TV Prim Glodeni
Bătrânul este cercetat penal pentru huliganism FOTO: captură TV Prim Glodeni

Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga, a fost înjurată şi lovită în faţă de un bătrân de 72 de ani, revoltat că nu i-a fost calculată corect pensia.

Incidentul a avut loc în oraşul Glodeni, pe 5 mai, în timpul unei întâlniri cu alegătorii a miniştrilor şi deputaţilor democraţi. „A fost un incident cauzat de o persoană. Organele de poliţie au constatat la faţa locului acest incident şi urmează să se pronunţe. Fiecare om îşi exprimă emoţiile aşa cum îl duce capul“, a declarat Valentina Buliga, fără să ofere detalii. 

Potrivit Poliţiei locale, bătrânul a agresat-o verbal şi fizic, fiind supărat că nu i-a fost stabilită corect pensia. Audiat de oamenii legii, bărbatul s-a declarat însă nevinovat. „Am rămas până la urmă şi m-a ascultat, mi-a luat hârtia şi mi-a spus că o să hotărască întrebarea, pentru ce s-o pălesc? Cum pot eu s-o pălesc dacă ea atât de frumos şi de amabil s-a purtat cu mine?“, a spus bătrânul.

Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru huliganism. Dacă va fi găsit vinovat, pensionarul riscă o amendă de până la 14.000 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii sau chiar până la 3 ani de închisoare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite